Un fost alpinist a murit după ce a căzut într-o prăpastie - VIDEO

Un iubitor al muntelui din staţiunea prahoveană Buşteni, în vârstă de 74 de ani, fost membru al Clubului Alpin Român, a murit după ce a căzut peste 40 de metri într-o prăpastie din zona Văii Priponului, din Munţii Bucegi.

232 afișări
Imaginea articolului Un fost alpinist a murit după ce a căzut într-o prăpastie - VIDEO

Un fost alpinist a murit după ce a căzut într-o prăpastie (Imagine:Thomas Dan/ MediafaxFoto)

Salvamontiştii din Buşteni au confirmat că bărbatul a plecat, vineri, împreună cu doi prieteni într-o drumeţie pe munte şi, odată ajunşi în zona Văii Priponului, aceştia au hotărât să ia o pauză. Potrivit salvamontiştilor, victima a vrut să vadă în ce stare este poteca, motiv pentru care a mai urcat câteva zeci de metri.

Gheorghe Haiduc, şeful Serviciului Salvamont Buşteni, a declarat că, într-o clipă de neatenţie, Radu Rădulescu, în vârstă de 74 de ani, a alunecat şi a căzut din poteca îngustă, pe un perete abrupt, mai bine de 40 de metri, decesul survenind pe loc.

TITLURILE ZILEI

"Era un montaniard experimentat, dar iată că poţi plăti scump o clipă de neatenţie. Este o zonă extrem de accidentată a Văii Cerbului din Bucegi, iar ghinionul este că a alunecat de pe o potecă şi a căzut într-o prăpastie, lovindu-se puternic la cap de stânci. Acţiunea de recuperare a victimei a fost o acţiune deosebit de dificilă din cauza zonei inaccesibile cu înclinări de 60 - 70 de grade.Victima se numeşte Radu Rădulescu, avea 74 de ani, era un bun cunoscător al muntelui, dar uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Muntele nu iartă", a declarat Gheorghe Haiduc, şeful Serviciului Salvamont Buşteni.

Haiduc spune că salvamontiştii nu-şi pot explica incidentul, în condiţiile în care montaniardul, fost membru al Clubului Alpin Român, cunoştea zona foarte bine şi era un alpinist experimentat, echilibrat, cu o condiţie fizică de invidiat pentru vârsta de 74 de ani.

Salvatorii montani atrag încă o dată atenţia turiştilor să respecte marcajele şi indicatoarele din poteci, iar traseele de abrupt rămân închise până la topirea zăpezii.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici