Un gaz radioactiv, prezent în aer, va fi monitorizat într-un oraş din România, de către o firmă privată. Cum poate fi eliminat elementul din locuinţe - Mediafax

Un gaz radioactiv, prezent în aer, va fi monitorizat într-un oraş din România, de către o firmă privată. Cum poate fi eliminat elementul din locuinţe

O companie privată măsoară concentraţia de radon, gaz radioactiv considerat a doua cauză a apariţiei cancerului pulmonar, din primărie, cămin de bătrâni şi spital, în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018. Acesta poate fi eliminat prin ventilaţie corespunzătoare şi deschiderea geamului.

4115 afişări

Imaginea articolului Un gaz radioactiv, prezent în aer, va fi monitorizat într-un oraş din România, de către o firmă privată. Cum poate fi eliminat elementul din locuinţe

Un gaz radioactiv prezent în aer va fi monitorizat într-un oraş din România, de către o firmă privată. Cum poate fi eliminat acesta din incinte

Un startup-ul românesc, una dintre cele 100 de firme care îşi testează soluţiile inteligente la Alba Iulia, în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018, măsoară gratuit concentraţia de radon din trei spaţii publice închise, situate în zone diferite a oraşului.

”Am instalat un detector de radon în primărie, la căminul de bătrâni şi la spital. Fiind un proiect pilot nu putem monitoriza în tot oraşul. Ne-am ales câteva zone principale. În 99% din situaţii problema radonului se rezolvă prin ventilare. Este suficient să deschid geamurile şi să ventilez corespunzător”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Anatol Oprea, business developer la start-up-ul care testează soluţiile inteligente.

 

Acesta a adăugat că radonul are tendinţa de a se acumula în orice fel de spaţii închise, inclusiv locuinţe, iar în timp poate deveni periculos, fiind considerat a doua cauză a apariţiei cancerului pulmonar la fumători şi prima la nefumători.

”De ce încercăm să creăm o campanie de conştientizare realistă şi informată asupra acestui subiect? Vă spun o singură cifră şi cred că îmi veţi da dreptate! Dacă noi reuşim să identificăm 1% din cazurile în care, într-adevăr, concentraţia crescută de radon poate să provoace boli până la nivelul, Doamne fereşte, al cancerelor, şi dacă aceste boli le identificăm din timp şi le remediem, imaginaţi-vă care sunt <economiile> din punct de vedere al tratamentelor şi al vieţii oamenilor. Aici se aplică managementul riscurilor”, a mai spus Anatol Oprea.

La rândul ei, Cristina Petrea, marketing director al firmei, a declarat că după faza de testare produsul va fi lansat.

”Vrem să vedem în teren soluţia implementată. Suntem în faza beta în care dorim să ne putem rafina toate problemele sistemului integrat după care să putem să lansăm produsul, serviciul. Suntem în pilot în Alba Iulia şi mai avem un proiect pilot în Bucureşti. Scopul este să rafinăm soluţia, tehnic şi pe de altă parte ne dorim să creăm o bază, o platformă ştiinţifică prin care să demonstrăm această nevoie”, a spus Cristina Petrea.

Concentraţia de radon este măsurată cu ajutorul unui detector.

Radonul este un gaz radioactiv natural care se degajă din interiorul solului şi se infiltrează în case prin structura de rezistenţă sau prin crăpăturile plăcii către sol. Acesta are un nivel mai crescut la nivelul solului şi înregistrează concentraţii mai mari la parterul caselor sau la demisol.

Reprezentanţii companiilor care au intrat în proiectul Alba Iulia Smart City, început în urmă cu aproape doi ani, şi-au prezentat, marţi, în faţa reprezentanţilor autorităţilor locale din România, soluţiile lor inteligente, testate gratuit la Alba Iulia.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MODERNIZARE ,
RADON ,
PROIECT

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.