Un poliţist al Secţiei 11 din Capitală a fost împuşcat accidental de un coleg

Un poliţist al Secţiei 11 din Capitală a fost împuşcat accidental de un coleg, miercuri dimineaţă, în sediul unităţii, fiind dus de urgenţă la Spitalul Floreasca, după ce a fost rănit la un picior, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

582 afişări
Imaginea articolului Un poliţist al Secţiei 11 din Capitală a fost împuşcat accidental de un coleg

Un poliţist al Secţiei 11 din Capitală a fost împuşcat accidental de un coleg (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

Poliţistul de la Secţia 11 împuşcat accidental de un coleg a fost operat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el având o rană la coapsa piciorului stâng, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

"Poliţistul a fost operat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el având o rană la coapsa piciorului stâng", a spus Alexandru Niculae, precizând că medicii Spitalului Floreasca au susţinut că niciun moment viaţa acestuia nu a fost în pericol.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a mai spus că arma cu care a fost împuşcat accidental poliţistul de la Secţia 11 este un pistol Carpaţi de calibrul 7,65 milimetri, din anul 1974.

Alexandru Niculae a mai declarat că în prezent sunt în curs de desfăşurare două anchete, una internă, dispusă de conducerea Poliţiei Capitalei pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile şi o a doua făcută de criminalişti şi judiciarişti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aceştia din urma urmând să stabilească situaţia de fapt.

Alexandru Niculae a precizat că sunt audiate persoanele care au fost prezente la faţa locului, iar poliţistul care şi-a accidentat colegul este audiat de procurori.

Întrebat ce riscă poliţistul care şi-a împuşcat accidental colegul, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a răspuns: "Orice punct de vedere ar însemna să ne antepronunţăm; procedural se fac cercetări".

Niculae a explicat că în momentul în care un poliţist iese din schimb trebuie să meargă într-o cameră specială pentru a curăţa arma şi apoi să o predea unei persoane specializate.

"Pistolul trebuie asigurat în momentul în care este curăţat, iar incidentul de miercuri dimineaţă ar fi putut avea repercusiuni mai grave dacă poliţistul nu ar fi respectat o regulă de bază, respectiv dacă nu ar fi îndreptat pistolul în jos" a precizat Niculae.

El a mai spus că cei doi poliţişti lucrau la biroul public şi au o experienţă de peste zece ani în Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar în ultimii ani au primit din partea superiorilor calificativele "bine" şi  "foarte bine".

Poliţia Capitalei a precizat că incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 6.00, poliţistul fiind rănit prin descărcarea accidentală a pistolului aflat în dotarea unui coleg, în timp ce acesta îşi curăţa armamentul.

Conducerea Poliţiei Capitalei a solicitat tuturor subunităţilor verificarea modului în care sunt respectate procedurile referitoare la mânuirea armamentului din dotare, în scopul evitării producerii pe viitor a unor astfel de evenimente.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici