Un primar PSD anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi: Şi o să dau drumul şi la alarme în comună

Primarul PSD al comunei Săvineşti din judeţul Neamţ, Daniel Horciu, anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, la provocarea omului de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova.

2744 afișări
Imaginea articolului Un primar PSD anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi:  Şi o să dau drumul şi la alarme în comună

Un primar PSD anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

Daniel Horciu a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în 15 martie la 15.00 îşi va întrerupe, timp de 15 minute, activitatea şi îi va ruga şi pe colegii săi să facă acelaşi lucru.

În plus, edilul anunţă că va porni şi alarmele în comună.

„De ce nu? M-a determinat faptul că mă duc la schi în Austria. Fac 11 ore în România şi apoi din Ungaria până unde mă duc fac şase ore şi jumătate, fiind vorba despre aceeaşi distanţă cu aproximaţie. Sunt nemulţumit că nu sunt autostrăzi. Pe cine nu nemulţumeşte?”, a declarat Horciu corespondentului MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Primarul Daniel Horciu a spus că pe data de 15 martie, la ora 15.00, la Primăria Săvineşti nu se va lucra timp de 15 minute.

„Întrerup activitatea. O să-i rog şi pe colegii mei. Şi o să dau drumul şi la alarme în comună. Oricum ele trebuie verificate”, a spus primarul.

Daniel Horciu este în PSD de 11 ani şi tot de atunci este primar al comunei Săvineşti.

Afaceristul Ştefan Mandachi, din Suceava, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, i-a provocat pe români să se alăture protestului lui: să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute.

Mai mulţi oameni de afaceri s-au alăturat deja demersului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici