Un transplant cardiac complicat a fost făcut cu succes de 7 medici în Târgu Mureş. Operaţia a durat peste 9 ore

Şapte medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au făcut cu succes, duminică, un transplant cardiac complicat, întrucât primitorul, un bărbat din Arad, mai suferise o intervenţie chirurgicală, fiind într-o situaţie clinică gravă. Operaţia a durat peste nouă ore.

2229 afișări
Imaginea articolului Un transplant cardiac complicat a fost făcut cu succes de 7 medici în Târgu Mureş. Operaţia a durat peste 9 ore

Un transplant cardiac complicat a fost făcut cu succes de 7 medici în Târgu Mureş. Operaţia a durat peste 9 ore

Un bărbat de 38 de ani din Arad a primit inima unei paciente de 43 de ani din Cluj, aflată în moarte cerebrală.

Dr. Horaţiu Suciu, şeful Institutului, a declarat, presei, la finalul operaţiei, că pacientul care a primit inima avea un istoric medical încărcat.

”Pacientul a fost operat acum trei ani într-un alt centru din România, când s-a efectuat o intervenţie chirurgicală cardiacă, în continuare pacientul dezvoltând o insuficienţă cardiacă şi o cardiomiopatie dilatativă, care l-a dus într-o situaţie clinică foarte gravă. Pacientul era la limita resurselor terapeutice şi fizice ale organismului. A fost o ocazie importantă, pentru că a apărut acest cord, care a fost prelevat la Cluj, de la o pacientă în vârstă de 43 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui anevrism cerebral rupt”, a spus Horaţiu Suciu.

TITLURILE ZILEI

Cordul a fost prelevat în cursul dimineţii de duminică şi a ajuns în Mureş cu un elicopter SMURD.

”Intervenţia a decurs fără incidente deosebite. Ceea ce vreau să menţionez e că întotdeauna pacienţii care au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale cardiace, fiind vorba despre o reintervenţie, toate manevrele sunt mult mai dificile şi toate riscurile chirurgicale, şi nu numai, sunt mult mai mari decât la un pacient care se află la prima intervenţie”, a mai spus Horaţiu Suciu.

Şeful Institutului a subliniat că la un moment dat erau şapte medici în sală, inclusiv rezidenţi şi specialişti. Incizia a început la ora 8.30, iar intervenţia s-a încheiat după ora 17.30. Astfel de operaţii durează, de regulă, şase ore.

”A fost al patrulea transplant din acest an, ceea ce pentru o instituţie, pentru clinică, e un număr relativ bun, dar pentru ţară este total insuficient. Dacă vorbim, pe lista de aşteptare a clinicii noastre sunt aproximativ 30 de pacienţi care în acest moment trebuie transplantaţi, azi sau mâine. Dacă vorbim de ţară sunt foarte mulţi şi, din păcate, mulţi dintre ei nedepistaţi”, a afirmat dr. Suciu.

Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş este singurul din România în care se realizează transplant de cord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici