UPDATE: Audierile pentru CNA, şefia ASF şi votul pentru conducerea Agerpres, amânate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi dimineaţă că audierile pentru şefia ASF au fost amânate, după ce, luni seara, a spus că liderii partidului au ridicat o „problemă umană”, respectiv că lui Leonardo Badea i s-a fost promis că va primi un nou mandat în fruntea instituţiei.

326 afișări
Imaginea articolului UPDATE: Audierile pentru CNA, şefia ASF şi votul pentru conducerea Agerpres, amânate

UPDATE: Audierile pentru CNA şi şefia ASF, amânate

„Întâlnirea de azi (marţi - n.r.) a fost programată doar pentru a discuta despre ASF şi CNA. Am acceptat solicitarea grupurilor PNL şi UDMR să se amâne voturile în plen de mâine, pentru că sunt plecaţi la Congresul PPE, şi atunci în mod firesc trebuie să amânăm şi audierile în comisii, pentru că ar fi fără precedent să se audieze în comisii astăzi propunerile pentru ASF şi CNA şi peste o săptămână să fie votul în plen. Decizia luată a fost să amânăm şi comisiile pentru săptămâna viitoare, marţi”, a declarat Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului, după o şedinţă a grupului parlamentar PSD al Camerei Deputaţilor.

Totodată, a fost amânat votul pentru conducerea Agerpres, din aceleaşi motive, şi anume cererea UDMR şi PNL în acest sens.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Parlament, după şedinţa CExN de luni, că liderii partidului au ridicat o „problemă umană” cu privire la şeful ASF Leonardo Badea în sensul în care acestuia i-a fost promis când a renunţat la funcţia de deputat că va primi un nou mandat în fruntea instituţiei.

„Eu aseară le-am spus colegilor că îl susţin pe Viorel Ştefan. Azi colegii mei au ridicat o problemă umană, în sensul că lui Badea i s-a cerut să-şi depună candidatura pentru ASF, anul trecut, renunţând la funcţia de parlamentar, dându-i-se asigurări pentru un nou mandat. Vom mai avea o discuţie mâine dimineaţă, dar într-adevăr e o situaţie delicată”, a declarat, luni, la Parlament, liderul PSD Liviu Dragnea.

Întrebat dacă susţinerea PSD va merge spre Leornardo Badea, el a indicat că „aceasta este linia”.

Dragnea a adăugat că îi reproşează lui Viorel Ştefan faptul că nu a fost hotărât „pe ce cale să meargă în carieră”.

„Viorel Ştefan are susţinerea pentru foarte multe lucruri. Singurul reproş, nici măcar reproş, este că nu a hotărât pe ce cale să meargă în carieră, în ultimul an, dar Viorel Ştefan este un om pe care eu îl apreciez foarte mult”, a precizat liderul PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici