USR Bucureşti cere retragerea sprijinul politic viceprimarului Aurelian Bădulescu pentru limbajul jignitor şi atitudinea total nepotrivită cu funcţia pe care o ocupă

USR Bucureşti îi cere Gabrielei Firea să-i retragă sprijinul politic viceprimarului Aurelian Bădulescu pentru limbajul jignitor şi pentru atitudinea sa total nepotrivită cu funcţia pe care o ocupă, potrivit unui anunţ al filialei.

749 afișări
Imaginea articolului USR Bucureşti cere retragerea sprijinul politic viceprimarului Aurelian Bădulescu pentru limbajul jignitor şi atitudinea total nepotrivită cu funcţia pe care o ocupă

USR Bucureşti cere retragerea sprijinul politic viceprimarului Aurelian Bădulescu pentru limbajul jignitor şi atitudinea total nepotrivită cu funcţia pe care o ocupă

"Ieri, Aurelian Bădulescu s-a adresat unor conslieri municipali numindu-i ”javre”, ”fraieri”, ”bulangii” şi ”animale”. Viceprimarul PSD nu este însă la prima abatere de acest tip. În ultimii doi ani, Aurelian Bădulescu s-a remarcat exclusiv prin insulte adresate consilierilor Opoziţiei, prin comentarii misogine şi prin aluzii de prost gust. În aceste condiţii, USR Bucureşti îi solicită Gabrielei Firea să se delimiteze de urgenţă de limbajul şi de atitudinea viceprimarului PSD. Adică să solicite organizaţiei municipale pe care o conduce retragerea sprijinului politic pentru Aurelian Bădulescu. Ar fi o bună ocazie pentru Gabriela Firea să arate că nu au părăsit-o cu totul bunul simţ, decenţa, respectul pentru opiniile diferite, toleranţa şi politeţea", se arată într-un mesaj al USR Bucureşti, postat pe pagina de Facebook.

TITLURILE ZILEI

”Derapajele viceprimarului Aurelian Bădulescu sunt foarte grave pentru că, dincolo de insulte, acest limbaj este deopotrivă extrem de agresiv. Temerea mea este că mai avem doar puţin până când se va trece de la violenţa verbală la violenţă fizică împotriva consilierilor USR. În aceste condiţii, Gabriela Firea este obligată să ia atitudine. Este, în fond, şefa politică a lui Aurelian Bădulescu şi, dacă nu îi retrage sprijinul politic, înseamnă că ea însăşi girează şi consimte la acest limbaj ofensator şi agresiv. Mai mult, înseamnă că Gabriela Firea însăşi îl încurajează de fapt pe Aurelian Bădulescu să ni se adreseze în aceşti termeni, în speranţa că ne va intimida şi ne va face mai puţin vocali în şedinţele de consiliu”, a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.

Potrivit USR, declaraţiile injurioase ale viceprimarului Aurelian Bădulescu au fost făcute după ce consilierii Opoziţiei au votat împotriva unui proiect prin care s-a solicitat acordul Consiliului General pentru aprobarea cooperării dintre Sectorul 4 şi Universitatea de Medicină în vederea construirii unui clădiri cu funcţionalitate educaţională şi medicală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici