USR despre poziţia României privind aplicarea Directivei pe drepturile de autor: Ministerul Culturii nu spune care e soluţia de compromis

Deputatul USR, Iulian Bulai, a scris, pe Facebook, că finalizarea dosarului Directivei privind drepturile de autor pe piaţa unică digitală, anunţată de ministrul Culturii, este „o soluţie de compromis” din care au de pierdut jurnaliştii, difuzorii şi distribuitorii de film.

102 afișări

„S-au depus toate eforturili, tovarăşi. În buna tradiţie a urmaşilor Partidului Comunist, ministrul Breaz raportează cincinalul în patru ani şi jumătate: se laudă că în curând „va finaliza dosarul ”Directivei privind drepturile de autor pe piaţa unică digitală, fără să mai conteze şi ce-o să cuprindă directiva în cauză: filtre de conţinut care vor cenzura internetul, circulaţie restrânsă a presei online şi mai puţine drepturi pentru autori.

Aşa de puţin contează, că Ministerul român al Culturii nici nu spune care e soluţia de compromis cu care se mândreşte şi nici conţinutul de bază al directivei”, a scris Iulian Bulai, pe Facebook.

Deputatul USR se întreabă care este „rezultatul pozitiv” de care vorbeşte ministerul Culturii, în contextul în care Italia, Malta, Slovacia, Polonia, Olanda, Luxemburg, Suedia şi Finlanda se opun în continuare „soluţiei de compromis”.

„International Federation of Journalists spune în continuare că jurnaliştii au de pierdut. 14 organizaţii ale producătorilor, difuzorilor şi distribuitorilor europeni de film au trimis acum două zile o scrisoare, adresată inclusiv premierului Viorica Dăncilă, că varianta de directivă cu care se laudă dl Breaz e în defavoarea lor.

Cea mai cunoscută organizaţie de apărare a libertăţii pe internet, Electronic Frontier Foundation, consideră „soluţia de compromis” <îngrozitoare>”, a explicat Iulian Bulai.

Iulian Bulai a mai spus că 4,6 milioane de europeni au semnat o petiţie online împotriva filtrelor de conţinut pe internet.

„Dar tot ce vrea PSD-ALDE e să se termine odată cu directiva asta, să se poată bate în piept cu împlinirile măreţe”, a conchis deputatul USR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici