USR propune o modalitate prin care jandarmii să poată fi identificaţi şi traşi la răspundere. Ce ar putea avea aceştia afişat pe uniformă

USR va iniţia un proiect de lege pentru modificarea Legii Jandarmeriei 550/2004 prin care jandarmii să poată fi identificaţi în baza unui număr afişat în clar pe uniformă, în cazul în care au un comportament abuziv faţă de cetăţeni, anunţă reprezentanţii partidului într-un comunicat de presă.

3395 afişări

Imaginea articolului USR propune o modalitate prin care jandarmii să poată fi identificaţi şi traşi la răspundere. Ce ar putea avea aceştia afişat pe uniformă

Proiect USR: Jandarmii să poată fi identificaţi în baza unui număr clar afişat pe uniformă

Astfel, jandarmii în exercitarea atribuţiilor de serviciu vor putea fi identificaţi cu uşurinţă în cazul în care comit abuzuri asupra cetăţenilor şi vor putea să răspundă individual pentru acţiunile săvârşite, susţin reprezentanţii USR în comunicatul de presă. În acest mod, Jandarmeria Română ca instituţie va fi exonerată de o pedeapsă colectivă atât de ordin moral din partea societăţii, cât şi penal şi civil din partea autorităţilor competente, potrivit sursei citate.

"În urma studierii legislaţiei comparate din mai multe state europene a instituţiilor cu rol similar Jandarmeriei Române, am constatat că, modelul german prin care fiecare poliţist are atribuit un număr de identificare, poate fi implementat şi în legislaţia naţională. Considerăm că reformarea statului german, ţinând cont de istoricul din al Doilea Război Mondial, reprezintă un model de reconstrucţie democratică şi de consolidare a unui sistem instituţional care respectă şi protejează drepturile cetăţenilor", a declarat senatorul USR George Dircă, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Numerele de identificare vor avea regim nepublic şi vor fi cunoscute de comandantul fiecărei unităţi în parte. În scopul protejării activităţii specifice jandarmilor, aceste numere atribuite vor fi trecute într-un registru special şi pot fi dinamice periodic sau alocate înaintea fiecărei misiuni pentru ca identitatea agenţilor să nu fie devoalată în timpul misiunilor operative desfăşurate în conformitate cu legea 550/2004, ci doar la cererea organelor competente de anchetă în cadrul unor anchete ce privesc modul în care s-au desfăşurat acţiunile forţelor de ordine, mai arată membrii USR în documentul de presă.

"USR condamnă ferm orice fel de abuz din partea instituţiilor statului şi consideră că interesul cetăţeanului este prioritar. Există numeroase imagini video din timpul protestelor din 10 august care arată comportamentul abuziv din partea anumitor jandarmi asupra cetăţenilor români şi străini care nu reprezentau o ameninţare şi nu erau implicaţi în acte de vandalism. În aceste condiţii, Parchetul Militar trebuie să clarifice cu urgenţă dacă modul de acţiune al Jandarmeriei Române a fost legal", conchide sursa citată.

Jandarmii au intervenit în forţă, vinerea trecută în Piaţa Victoriei, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forţele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv şi au lovit manifestanţii fără motiv.

Procurorii militari au anunţat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime şi vor începe audierile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
USR ,
JANDARMI ,
PROIECT
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.