Vaccin antigripal. Începe campania de VACCINARE gratuită pentru sezonul epidemic 2019 -2020

Ministerul Sănătăţii anunţă că a achiziţionat 1,5 milioane de vaccinuri antigripale, iar campania de vaccinare gratuită, din sezonul 2019 -2020, va începe din a doua jumătate a lunii octombrie.

4483 afişări
Imaginea articolului Vaccin antigripal. Începe campania de VACCINARE gratuită pentru sezonul epidemic 2019 -2020

Vacin antigripal. Începe campania de VACCINARE gratuită pentru sezonul epidemic 2019 -2020

„Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr de 1 500 000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200 000 mai mult faţă de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire. Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii (MS).

Potrivit MS, vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

„Primele 50 000 de doze de vaccin au ajuns deja în teritoriu şi sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical. Din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite şi celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă şi vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie”, se mai arată în comunicatul MS.

Totodată, ministrul Sănătăţii anunţă că în acest an campania începe mai devreme.

"În ultimii doi ani am făcut paşi importanţi pentru îmbunătăţirea activităţii de vaccinare. Campaniile de vaccinare şi informare "door- to door" pentru vaccinarea antirujeolă au dus la creşterea numărului de copii vaccinaţi în zonele defavorizate unde s- au derulat. Anul acesta primim finanţare europeană pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România. Iar în această toamnă începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici