Valeriu Şuhan, după crimele de la Săpoca: Trebuie regândit sistemul de pază a acestor instituţii

Valeriu Şuhan, ofiţer de poliţie judiciară, a declarat, după cazul de la Săpoca, unde cinci oameni au fot ucişi şi 8 răniţi, de un pacient aflat în sevraj, că trebuie regândit de urgenţă sistemul de pază al acestor instituţii, fiind necesară implicarea poliţiei şi jandarmeriei.

513 afișări
Imaginea articolului Valeriu Şuhan, după crimele de la Săpoca: Trebuie regândit sistemul de pază a acestor instituţii

Valeriu Şuhan, după crimele de la Săpoca: Trebuie regândit sistemul de pază a acestor instituţii

"Se distinge nevoia socială urgentă ca legislativul să elaboreze şi să aprobe un set de reguli clare, ferme, care să dea posibilitatea luării măsurilor de tratament medical adecvat în legătură cu bolnavii psihic cu un grad mare de pericol pentru viaţa şi integritatea fizică a semenilor şi ale lor înşişi. Este de evidenţă că un spital de psihiatrie este locul unde pacienţii sunt inclusiv oameni ale căror afecţiuni i-au transformat în criminali periculoşi. Ca urmare, este imperios necesar să fie regândit şi reglementat, dacă e nevoie prin pârghii legislative, sistemul de pază a acestor instituţii. Modalităţile concrete sunt diverse, de la colaborarea specifică cu instituţii specializate ale statului, poliţie, poliţia locală, jandarmerie, sau chiar cu entităţi private din domeniu. Oricum, dezideratul este unul singur, supravegherea permanentă a persoanelor respective ca activitate distinctă, separată de cea medicală firească, derulată de personalul medical", a declarat fostul ofiţer de poliţie judiciară Valeriu Şuhan, pentru MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

"Mi se pare că, oarecum, este trecut în plan secund faptul că aceşti oameni sunt tot atât de periculoşi într-un anumit context, sub aspectul urmărilor propriilor fapte, ca orice alt criminal care acţionează cu discernământ. Diferenţa este că cei din urmă sunt păziţi cu străşnicie, ceea ce este absolut firesc, dar tot atât de firesc este ca şi cei bolnavi, care acţionează sub starea de teribilă tulburare psihică, să fie izolaţi în mod eficient, repet, inclusiv pentru propria protecţie", a mai spune acesta.

Valeriu Şuhan este de părere că victimele înregistrate la Făget, iar acum la Săpoca, arată neputinţa statului de a acţiona pentru a-şi proteja cetăţenii.

"La Făget era vorba despre un individ care, pe stradă aflându-se, a atacat mai mulţi oameni, dintre care unul şi-a pierdut viaţa în urma acţiunilor acelui dement. Bun, deci, aveam de-a face cu un individ aflat în libertate, care, într-un delir mistic, i-a căşunat pe sărmanii oameni din jur, snopindu-i în bătaie, iar pe unul dintre ei, chiar l-a omorât. Mai ziceam atunci că Statul nu ştie şi nu poate, impotent funcţional fiind, să facă ceva în apărarea cetăţenilor săi. Ceea ce s-a întâmplat la Săpoca, e o tragedie care vine năprasnic asupra noastră, din nefericire pentru umanitatea Statului Român, reacţia sa este doar la nivel constatator. Statul Român consemnează o nouă înfrângere care dacă ar fi doar ruşinoasă ar mai fi cum ar mai fi, dar prin cei cinci morţi şi 18 răniţi, victime ale acelui om bolnav grav, această înfrângere capătă dimensiuni greu de descris", a mai spus Şuhan.

Cinci bolnavi au murit şi opt au fost răniţi grav de un pacient de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău. Bărbatul în vârstă de 38 de ani i-a atacat, duminică dimineaţă, cu un stativ de perfuzii.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, luni, că suspiciunea sa este că agresorul de la Spitalul Săpoca a fost deranjat de prezenţa unui alt pacient, care fusese pus în acelaşi pat cu el şi că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică.

Taguri:
crima,
politie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici