Veşti bune. Jandarmul victimă a scenelor barbare de pe Cluj Arena a fost stabilizat şi transferat la Spitalul Militar

Jandarmul care a fost victima scenelor horror de la meciul U Cluj - Hermannstadt a fost stabilizat şi va fi ţinut sub supraveghere câteva zile, la secţia de Terapie Intesivă a spitalului de Neurochirurgie.

1279 afișări
Imaginea articolului Veşti bune. Jandarmul victimă a scenelor barbare de pe Cluj Arena a fost stabilizat şi transferat la Spitalul Militar

Jandarmul, lovit la finalul meciului U Cluj - FC Hermannstadt, a fost stabilizat

“Pacientul, în vârstă de 45 de ani, adus de pe stadion unde îşi îndeplinea funcţia de jandarm, a fost diagnosticat la UPU cu traumatism cranio cerebral, grad 1, fractură cu înfundare parietală stângă, plagă contuzie parietală stângă. După evaluare, stabilizare a fost trimis la Clinica Neurochirurgie, unde este în observaţie pe Secţia de Terapie Intensivă”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj, Adela Golea.

În privinţa agresorului, acesta urmează să fie identificat pe baza filmărilor Jandarmeriei şi a camerelor de supraveghere de pe Cluj Arena şi ar putea fi acuzat de ultraj, faptă ce se pedepseşte cu închisoarea, încadrarea putând fi schimbată în funcţie de raportul IML şi de zilele de spitalizare ale jandarmului.

TITLURILE ZILEI

În 2008, trei membri ai galeriei Universităţii au fost condamnaţi la închisoare după ce au lovit cu o dală de beton şi cu picioarele un cameraman al Jandarmeriei, înaintea unui meci între U Cluj şi CFR.

În minutul 88 al meciului din prima manşă a barajului pentru Liga 1, un suporter al echipei U Cluj a pătruns pe teren dinspre Peluza 2 către Peluza 1 şi când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul peluzei 1, alţi aproximativ 15 fani ai gazdelor au ajuns în zona respectivă.

S-a intervenit pentru a-i evacua, moment în care, un scaun aruncat din tribună l-a lovit pe un jandarm în vârstă de 44 de ani în cap, acesta căzând l-a pământ. A primit primele îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Cluj: Jandarmul rănit în urma unui meci de fotbal, transferat la Spitalul Militar

Jandarmul care a fost rănit în urma meciului de fotbal dintre echipele de fotbal „U” Cluj şi FC Hermannstadt după ce a fost lovit cu un scaun în cap a fost transferat, luni, la Secţia de Neurologie a Spitalului Militar Cluj-Napoca. Acesta nu trebuie să fie operat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au declarat, luni, că re-evaluarea CT nu a arătat modificări ale aspectului fracturii sau apariţia unor hematoame, care să necesite o intervenţie neuro-chirurgicală.

„Reevaluarea CT nu a arătat modificări ale aspectului fracturii sau apariţia unor hematoame, care să necesite o intervenţie neuro-chirurgicală. Comisia interdisciplinară, formată din medici neurologi şi neurochirurgi, atât ai SCJU, dar şi medici de la Spitalul Militar şi medici de unitate ai Jandarmeriei, a hotărât transferul pacientului, pentru monitorizare, în Secţia de Neurologie a Spitalului Militar din Cluj-Napoca”, au spus sursele citate.

Incidentul în care a fost implicat jandarmul s-a produs duminică seara, în minutul 88 al meciului de fotbal dintre echipele FC „U” Cluj şi FC Hermannstadt Sibiu, desfăşurat pe stadionul Cluj Arena, acesta fiind lovit în cap cu un scaun, aruncat din tribune.

Pe stadionul Cluj Arena s-a disputat, duminică, prima manşă a meciului de baraj pentru accederea în Liga 1 dintre echipele ”U” Cluj şi FC Hermannstadt Sibiu, scor 0-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici