VIDEO Proteste la Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti şi Cluj-Napoca faţă de deciziile Guvernului - Mediafax

Video VIDEO Proteste la Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti şi Cluj-Napoca faţă de deciziile Guvernului

Peste 1000 de timişoreni protestează marţi noaptea în Piaţa Victoriei din oraş faţă de ordonanţa privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea, informează corespondentul MEDIAFAX.

3468 afişări

Oamenii au venit cu steaguri, iar un afiş de peste trei metri, pe care scrie „Huooo!” a fost desfăşurat în faţa Operei. Oamenii strigă „La puşcărie”, „Demisia” şi „Jos Guvernul”.

La Iaşi circa 1000 de oameni cer alegeri anticipate şi strigă „DNA să vină să vă ia” şi „Ultima soluţie, încă o revoluţie”.

La Cluj Napoca circa 1000 de protestatari au pornit în marş spre cartierul Mărăşti, blocând complet Calea Dorobanţilor. Numărul protestatarilor a crescut la circa 10.000. Coloana de protestatari a ajuns în cartierul Gheorghieni, unde sunt mai multe cămine studenţeşti, relatează corespondentul MEDIAFAX. Oamenii scandează „Să vină sudenţii, „Veniţi cu noi”, „Hoţii”, „DNA să vină să vă ia”, „Nu staţi la căldură, şi pe voi vă fură”.

Pe traseul din cartierul Gheorghieni oamenii au cântat imnul naţional şi au cerut demisia Guvernului.

De la Prefectură cei circa 10.000 de manifestanţi se îndreaptă spre Piaţa Unirii, acolo unde protestul a început cu câteva ore în urmă.

La Ploieşti în jur de 100 de persoane se manifestă gălăgios, strigând lozinci antiguvernamentale.

Peste 1000 de oameni protestează la Sibiu faţă de deciziile Guvernului privind legile din justiţie

Peste 1.000 de persoane protestează la Sibiu faţă de decizia Guvernului privind legile Justiţiei, cerând alegeri anticipate şi demisia Guvernului. Protestatarii au lăsat în faţa sediului PSD Sibiu trei saci cu gunoi.

Pe lângă cei 200 de protestatari strânşi la Sibiu, imediat după anunţul ministrului Justiţiei, alţi 800 au venit să protesteze în stradă. Participanţii la miting au plecat în marş spre sediul prefecturii, însă înainte au lăsat la sediul organizaţiei municipale PSD trei sac cu gunoi.

Protestatarii cer alegeri anticipate şi demisia Guvernului.

Protestatarii poartă steaguri tricolore şi pancarte pe care scrie "Demisia", "Vă vedem" şi alte mesaje împotriva Guvernului.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

Arad: Peste 200 de persoane protestează faţă de decizia Guvernului privind legile în Justiţie

Protest şi la Arad, marţi seara, unde peste 200 de oameni s-au strâns în faţa Primăriei şi au plecat apoi în marş la sediul PSD unde au scandat împotriva Guvernului.

Peste 200 de arădeni s-au strâns în Piaţa Revoluţiei din faţa Primăriei Arad şi au scandat împotriva Guvernului. Oamenii au strigat "Jos ciuma roşie", "Jos corupţia" şi "Singura soluţie o nouă revoluţie". Protestatarii s-au oprit şi la sediul PSD din Arad, scandând împotriva deciziilor luate marţi seara de Executiv.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţă un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

200 de oameni protestează în Piaţa "Mihai Viteazul" din Craiova 

 

Protest la Alba Iulia faţă de deciziile Guvernului

Peste 20 de persoane au protestat în noaptea de marţi spre miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului Alba, faţă de ordonanţa privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea.

Protestatarii care au ieşit în Piaţa Iuliu Maniu din Alba Iulia au cerut, iniţial, demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, iar apoi a întregului guvern, precizând că ”toţi au fost implicaţi”. Totodată, un tânăr a declarat că ar trebui organizate alegeri anticipate.

Protestatarii au venit cu un tricolor de mari dimensiuni pe care l-au fluturat în faţa Instituţiei Prefectului Alba şi au purtat discuţii despre efectele negative ale graţierii.

Ei au anunţat că miercuri seara, la Alba Iulia, va avea loc un nou protest la care vor fi prezenţi mai mulţi oameni.

În municipiul Alba Iulia au avut loc în ultimele două duminici mişcări de proteste, când circa 200 de persoane au mărşăluit pe cele mai aglomerate străzi din municipiu şi au scandat lozinci la adresa guvernului.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PROTESTE ,
GUVERN ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.