Viorica Dăncilă, discuţii luni cu managerii de spitale pe tema salariilor din Sănătate - Mediafax

Viorica Dăncilă, discuţii luni cu managerii de spitale pe tema salariilor din Sănătate

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, luni, la ora 13.00, la Palatul Victoria, cu manageri de spitale pentru a discuta despre salariile din sistemul de sănătate.

1173 afişări

Imaginea articolului Viorica Dăncilă, discuţii luni cu managerii de spitale pe tema salariilor din Sănătate

Viorica Dăncilă, discuţii luni cu managerii de spitale pe tema salariilor din Sănătate

Prim-ministrul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice, la începutul şedinţei de guvern de miercuri să găsească soluţii la problemele din sănătate.

”Vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice până la sfârşitul acestei săptămâni problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii, iar luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis”, a spus Dăncilă.

 

Zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente, personal administrativ, dar şi medici, au protestat, marţi, 10 aprilie, pentru a treia oară în ultima săptămână, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor. De asemenea, câteva zeci de cadre medicale şi personal administrativ din cadrul Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti protestează faţă de reducerile salariale.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut, referitor la protestele din ultimele zile, organizate de cadrele medicale, legate de modul în care se acordă sporurile, că nu tot personalul medical trebuie să primească sporuri maxime.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
VIORICA DĂNCILĂ ,
SALARII SĂNĂTATE ,
MANAGERI SPITALE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.