Daniel Suciu şi Daniel Florea vor candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD. Cătălin Stochiţă îşi anunţă candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului. Pe cine susţine Viorica Dăncilă

Daniel Suciu (vicepremier) şi Daniel Florea (primarul Sectorului 5 din Bucureşti) şi-au anunţat candidaturile pentru funcţia de preşedinte executiv al social-democraţilor, iar Cătălin Stochiţă (fost consilier local la Primăria sectorului 5) spune că va candida pentru funcţia de secretar general al PSD. Totodată, premierul Viorica Dăncilă a spus că îi susţine pe Daniel Suciu, pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, şi pe Marius Dunca, fost ministru al Tineretului, pentru cea de secretar general PSD, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

1087 afișări
Imaginea articolului Daniel Suciu şi Daniel Florea vor candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD. Cătălin Stochiţă îşi anunţă candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului. Pe cine susţine Viorica Dăncilă

Daniel Suciu şi Daniel Florea vor candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD. Pe cine susţine Viorica Dăncilă

UPDATE: Fostul consilier Cătălin Stochiţă îşi anunţă candidatura pentru funcţia de secretar general al PSD

Fostul consilier local la Primăria sectorului 5, Cătălin Stochiţă, îşi anunţă candidatura pentru funcţia de secretar general al PSD, spunând că este nevoie ca dinozaurii de sorginte comunistă şi securistă să facă un pas în spate şi să lase liderii din noua generaţie din partid.

"În data de 20 iunie 2019, mi-am depus candidatura pentru funcţia de Secretar General al PSD în perspectiva organizării Congresului Partidului Social Democrat - PSD din data de 29 iunie 2019.
După alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, PSD a pierdut în mod fabulos poziţia de „cel mai mare partid din Romania”, liderii PSD reuşind să piardă jumătate din zestrea electorală agonisită în anul 2016, din cauza erorilor politice elementare ale conducerii PSD şi ale Guvernului României. În fapt, PSD este „unicul” partid care a reuşit “performanţa istorică” să îşi demită doi Premieri din cauza că aşa-zisului „Stat Paralel” i-a luat prizonieri şi nu au mai răspuns la “directivele” partidului.

TITLURILE ZILEI

Din păcate, liderii PSD continuă să implementeze acelaşi tip de management politic dezastruos şi în loc să analizeze cauzele pierderii alegerilor europarlamentare, se întrunesc în „şedinţe secrete” la malul Mării Negre, ascunzându-se în continuare de opinia publică. În loc să îşi toarne cenuşă în cap, liderii PSD au inaugurat vestitele „jocuri de culise” tip PSD după modelul jocurilor olimpice din Grecia antică", transmite Cătălin Stochiţă, într-un comunicat de presă.

Stochiţă, apropiat al lui Marian Vanghelie, despre care a spus în trecut că este "rudă prin alianţă", îl critică pe Robert Cazanciuc.

"Chiar daca am o experienţă politica şi administrativă foarte mare, nu înţeleg cum senatorul Robert Cazanciuc (fost Procuror), care a stat pitit în tranşee până acum, îşi anunţă cu emfază candidatura pentru funcţia de Secretar general, străbătut de „dorinţa sinceră” de a REFORMA partidul unde a ajuns direct Parlamentar şi Ministru în baza recomandării „salvatorului” Ponta. În fapt, domnul Cazanciuc îşi găseşte mai greu cuvintele pentru a ascunde scopul real al acestei candidaturii, tentativa năstruşnică de integrare a PSD în Pro Romania condus de „vărul” Ponta. În plan secundar, Cazanciuc speră că va reuşi măcar transferul unor parlamentari de la PSD la Pro Romania, pentru a spori “capacitatea de negociere” a lui Ponta în faţa lui Iohannis, în tentativa disperată de a demola Guvernul PSD-ALDE.

Fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea a susţinut că PSD a pierdut alegerile europarlamentare din cauza “valului de ură” stârnit împotriva PSD. După aproape o lună de la alegerile din data de 26 mai, un potenţial candidat pentru funcţia de Secretar general şi liderul unei puternice filiale PSD susţine o ideea şocantă, că noul sloganul al PSD să fie „M... USR şi PNL”, în fapt continuarea acestui „război al urii”, tocmai pierdut de PSD. În aceste condiţii, consider că dinozaurii de sorginte comunistă şi securistă trebuie să facă un pas în spate şi să lase liderii din noua generaţie din partid să conducă Partidul Social Democrat cu faţa spre viitor şi spre cetăţeni nu ancorat în tenebrele trecutului", mai transmite social democratul.

În acest context, Cătălin Stochiţă anunţă că va candida pentru funcţia de secretar general PSD, funcţie pentru care se mai întrec Robert Cazanciuc şi liderul PSD Constanţa Felix Stroe.

"Consider că PSD trebuie să aplice modelul partidelor social-democrate din nordul Europei, unde Secretarul general munceşte la partid de dimineaţa până seara, se ocupă efectiv de organizarea activităţii politice a partidului şi nu stă în studiourile de televiziune pe post de „parerolog”. Dacă doamna Viorica Dancilă, Premierul României, stă la malul marii pe şezlong şi face jocuri politice gen „Mammy, mai dă-ne un post de Ministru sau Secretar de stat, ca să nu facem scandal, că uite filiala X a primit de la Daddy două posturi şi noi nu avem deloc”, în loc să se ocupe de guvernarea României, în maxim trei luni, după terminarea vacanţei de vară când românii se vor trezi iar cu buzunarele goale, Guvernul Dancilă va fi destituit de furia poporului român sătul de incompetenţă, păcăleli şi promisiuni neonorate", mai spune Stochiţă.

UPDATE: Daniel Suciu: Candidez pentru preşedinte executiv al PSD într-un moment important pentru partid

Vicepremierul Daniel Suciu a confirmat pe Facebook că va candida, la congresul din 29 iunie, pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, spunând că demersul său are loc într-un moment important pentru partid. Pentru aceeaşi funcţia şi-a anunţat candidatura şi Daniel Florea, primarul sectorului 5.

"Ţin la fiecare coleg de-al meu, încă din prima zi în care m-am înscris în PSD. Am trecut prin multe, am suferit înfrângeri, ne-am bucurat când am avut aprecierea oamenilor. Am fost consilier judeţean, deputat, lider de grup si acum ministru, dar cea mai importantă calitate este cea de coleg al tuturor care cred că PSD a făcut, face şi va face lucruri bune pentru România. Am făcut şi greşeli şi trebuie să ni le asumăm, pentru că doar aşa vom recâştiga încrederea oamenilor. Aşadar, candidez pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, într-un moment important pentru partid, însă rămân acelasi om pe care s-au putut baza mereu. Le mulţumesc colegilor mei de acasă şi tuturor celor ce se vor alătura acestei noi provocări pentru viitorul PSD", a scris Daniel Suciu, pe Facebook.

Pentru aceeaşi funcţie şi-a anunţat candidatura şi Daniel Florea, primarul sectorului 5.

Surse politice declarau pentru MEDIAFAX că premierul Viorica Dăncilă îi susţine pe Daniel Suciu pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului şi pe Marius Dunca, fost ministru al Tineretului, pentru cea de secretar general PSD.

UPDATE: Daniel Florea, primarul sectorului 5, candidează pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD

Daniel Florea, primarul sectorului 5, a anunţat că intenţionează să candideze la Congresul PSD din 29 iunie, pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, urmând să concureze cu Paul Stănescu şi Daniel Suciu.

"Vom avea în zilele următoare conferinţa extraordinară şi acolo voi lua mandatul colegilor mei pentru a putea depune candidatura, dar am discutat cu toţi colegii mei din comitetul executiv de la PSD sector 5 şi da, mi-am depus candidatura în CEX pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD. Eu cred că fiecare dintre noi are şanse egale. Fiecare dintre noi vine cu intenţia de a aduce un plus partidului şi dezbaterii interne din partid sincere onestă şi care să ducă partidul mai departe cred că este bine să fie cât mai mulţi candidaţi şi nu cred că există în acest moment un favorit", a declarat Daniel Florea, după şedinţa informală de la Neptun.

Întrebat de susţinerea pe care organizaţia sector 5 i-o va da lui Robert Cazanciuc, pentru funcţia de secretar general, Florea a declarat: "Nu pornim cu niciun fel de idee preconcepută. Dacă va veni în cadrul conferinţei şi va cere sprijin cu siguranţă se va discuta şi nu văd niciun impediment de natură legală pentru a nu primi această nominalizare. Vom discuta atunci".

Paul Stănescu şi Daniel Suciu sunt alţi doi social democraţi care intenţionează să preia funcţia de preşedinte executiv PSD.

UPDATE: Fostul lider al deputaţilor PSD, Daniel Suciu, va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD

Fostul lider al deputaţilor PSD, Daniel Suciu, va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al social-democraţilor, anunţul fiind făcut de liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

„Colegul nostru Daniel Suciu a decis să candideze la funcţia de Preşedinte Executiv al PSD în 29 iunie! Felicitări Daniel şi mult succes! Suntem alături de tine!”, scrie pe Facebook liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

Pentru aceeaşi funcţie şi-a anunţat candidatura şi Daniel Florea, primarul sectorului 5.

Surse politice declarau pentru MEDIAFAX că premierul Viorica Dăncilă îi susţine pe Daniel Suciu, lider al deputaţilor PSD, pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului şi pe Marius Dunca, fost ministru al Tineretului, pentru cea de secretar general PSD.

Printre doritorii funcţiei de preşedinte executiv ar mai fi Ecaterina Andronescu şi Titus Corlăţean au precizat anterior surse din partid, pentru MEDIAFAX.

La şedinţa infomală de la Neptun a PSD, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat că vrea să intre în cursa pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat sâmbătă, la Neptun, după şedinţă, că sondajele vor fi începute săptămâna viitoare, iar listele sunt până în acel moment deschise.


Social democraţii se află, la ora transmiterii ştirii, în şedinţă infomală la Neptun.

Potrivit surselor citat, premierul Viorica Dăncilă îi susţine pe Daniel Suciu în funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii şi pe Marius Dunca pentru funcţia de secretar general al PSD.

Printre doritorii funcţiei de preşedinte executiv ar mai fi Ecaterina Andronescu şi Titus Corlăţean au precizat anterior surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Codrin Ştefănescu şi-a anunţat, vineri, pe Facebook, candidatura la funcţia de secretar general al PSD, la congresul de la sfârşitul lunii iunie, el fiind susţinut de organizaţia PSD Sector 1.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri seara, înainte de şedinţa informală de la Neptun, că nu s-a pus în discuţie remanierea guvernamentală, motiv pentru care nu poate da detalii. Dăncilă susţine că după congresul din weekendul viitor trebuie făcută o analiză şi în organizaţiile locale.

La întâlnirea de la Neptun este posibil să se discute inclusiv despre prezindeţiabilul PSD. Viorica Dăncilă afirmă că încă nu au început sondajele pentru desemnarea acestuia.

"Dacă Eugen Teodorovici vrea să candideze la prezidenţiale, nimeni nu îi îngrădeşte dreptul. Nu le-am început sondajele pentru că vrem să vedem candidaţii", a declarat vineri premierul.

 

Taguri:
dancila,
psd,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici