Voucherele pentru biciclete | Primăria Capitalei: S-au făcut toate demersurile pentru a acoperi plata impozitului

Primăria Capitalei transmite, marţi seară, referitor la impozitarea voucherelor pentru biciclete, că s-au făcut toate demersurile pentru a acoperi plata a acestui impozit, inclusiv varianta aplicării reţinerii la sursă a impozitului pe venit, însă propunerea nu a fost acceptată de Finanţe.

980 afișări
Imaginea articolului Voucherele pentru biciclete | Primăria Capitalei: S-au făcut toate demersurile pentru a acoperi plata impozitului

Voucherele pentru biciclete | Primăria Capitalei: S-au făcut toate demersurile pentru a acoperi plata impozitului

"Potrivit legislaţiei în vigoare, (art. 114 – 116 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal), persoanele beneficiare ale voucherelor pentru bicicletele acordate de către Primăria Municipiului Bucureşti, au obligaţia declarării veniturilor. Deşi Primăria Capitalei a făcut toate demersurile pentru a acoperi plata a acestui impozit, (printr-o serie de corespondenţe cu Ministerul de Finanţe), autoritatea centrală a decis că beneficiarii voucherelor trebuie să plătească impozit conform legii, cu o cotă de aplicare pentru impozitul obţinut, respectiv 10%", arată Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, referitor la informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora beneficiarii voucherelor distribuite prin programul "Biciclişti în Bucureşti" trebuie să plătească impozit.

TITLURILE ZILEI

Reprezentanţii PMB arată că, la momentul înscrierii participanţilor în proiect, aceştia au luat act de cunoaşterea şi respectarea prevederilor regulamentului proiectului, implicit de prevederea referitoare la obligaţia de declarare a venitului aferent voucherului şi a plăţii impozitului realizat.

"PMB a formulat o solicitare către Ministerul Finanţelor Publice în vederea clarificării situaţiei. În răspunsul formulat de către Ministerului de Finanţe este precizat faptul că în contextul reglementărilor fiscale în vigoare, respectiv prevederile art. 114 – 116 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare “persoanele beneficiare ale voucherelor pentru bicicletele acordate de către Primăria Municipiului Bucureşti, au obligaţia declarării veniturilor”. Urmare a răspunsului formulat de către Minister, Primăria Muncipiului Bucureşti a revenit cu o propunere privind posibilitatea reţinerii la sursă a impozitului pe venit aferent voucherelor acordate, şi totodată, eliminarea obligativităţii depunerii de către fiecare beneficiar a declaraţiei privind venitul realizat, în scopul sprijinirii participanţilor la proiect", potrivit sursei citate.

Primăria Capitalei anunţă însă că propunerea aplicării reţinerii la sursă a impozitului pe venit nu a fost acceptată, urmând că propunerea să fie analizată la următoarele modificări a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.

"Având în vedere menţiunile formulate de către Ministerul de Finanţe, în elaborarea Regulamentului privind acordarea de vouchere în cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti” s-a ţinut cont de aspectele ce ţîn de plata impozitului şi a fost stipulată că şi condiţie de utilizare a voucherului,“utilizarea voucherului atrage obligaţia beneficiarului atât de declarare a venitului aferent voucherului, cât şi de plată a impozitului rezultat, cu respectarea procedurilor stabilite de legislaţia în vigoare”, conform art. 24, cap. 6 din Regulamentul proiectului. Referitor la valoarea impozitului datorat de către beneficiarii de vouchere, conform prevederilo legale stipulate în Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la Cap. X “Venituri din altesurse”, Art. 116 “Declararea, stabilirea şi plata impozitului pentru unele venituri din alte surse”, este stipulată modalitatea de depunere a declaraţiei, precum şi cota de aplicare pentru impozitul obţinut, respectiv 10%", mai transmite PMB.

În ceea ce priveşte alte proiecte/programe derulate la nivelul Primăriei Muncipiului Bucureşti şi implementate de către Direcţia de Mediu, în cadrul „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere”, viitorii beneficiari de eco-vouchere, persoane fizice, respectiv veniturile obţinute se circumscriu prevederilor art. 62, lit. f) din Legea 227/2015 privindCodul Fiscal, potrivit căruia nu sunt impozabile “veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deşeurilor din patrimoniul personal”.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte celelalte tipuri de vouchere sau ajutoare sociale oferite de Primăria Capitalei, instituţia transmite că, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, acestea nu se impozitează.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici