Vremea se menţine rece în prima parte a weekend-ului. Când cresc temperaturile

Vremea se menţine rece în prima zi a weekend-ului, când temperaturile maxime nu vor depăşi 24 de grade Celsius, urmând ca gradele să urce uşor în termometre în întreaga ţară începând cu ziua de duminică, când se vor atinge până la 26 de grade şi când vom avea partea de o vreme în general frumoasă.

569 afișări
Imaginea articolului Vremea se menţine rece în prima parte a weekend-ului. Când cresc temperaturile

Vremea se menţine rece în prima parte a weekend-ului. Când cresc temperaturile

Meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ()ANM, Diana Giurgiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor ţării.

„Cerul va fi variabil şi senin, iar vântul va fi moderat în regiunile estice şi sud-estice, precum şi pe crestele montane şi va sufla slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, mai coborâte în zonele depresionare, până la -4 grade în cele din estul Transilvaniei. Izolat, mai ales în depresiuni, se va produce brumă, iar pe arii restrânse, în cursul nopţii, va fi ceaţă”, spune meteorologul.

TITLURILE ZILEI

Duminică, în schimb, vremea va fi în general frumoasă, temperaturile înregistrând o uşoară creştere comparativ cu ziua de sâmbătă.

„Cerul va fi mai mult senin ziua, iar noaptea se va înnora treptat în regiunile vestice. Valorile termice, în creştere uşoară în toate regiunile, se vor situa în jurul celor caracteristice datei, dar în orele dimineţii va fi încă rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade Celsius, iar cele minime în general între 0 şi 14 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană din sud-vest. În cursul nopţii, izolat va fi ceaţă, iar în depresiuni se va produce brumă”, informează meteorologul Diana Giurgiu.

Luni, valorile termice vor continua să crească uşor în cea mai mare parte a ţării.

„Cerul va fi variabil cu înnorări temporare şi ploi, local în regiunile intracarpatice şi zona montană aferentă şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 3 grade. Izolat se va semnala ceaţă”, precizează reprezentantul ANM.

În ceea ce priveşte vremea în Capitală, sâmbătă vremea aici va fi răcoroasă, chiar rece dimineaţa şi noaptea. „Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20- 21 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 4- 5 grade”, spune meteorologul.

Duminică, vremea se va încălzi uşor, cerul fiind mai mult senin. Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade Celsius, urmând ca luni, aceasta să urce până la 26-27 de grade. Minimele zilei de duminică vor înregistra valori de 9-10 grade, mai scăzute în zona preorăşenească, în timp ce luni, valorile minime vor înregistra 11-14 grade.

La munte, sâmbătă, vremea va fi rece, urmând ca începând cu ziua de duminică şi aici să se înregistreze uşoare creşteri de temperaturi. „Sâmbătă, vremea va fi rece, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în Carpaţii Orientali, iar vântul va sufla moderat.

Duminică vremea se va încălzi, dar va fi încă rece în orele dimineţii. Cerul va fi mai mult senin ziua, iar din orele serii se va înnora treptat începând cu masivele vestice.

Luni cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi, local în masivele vestice şi pe arii mai restrânse în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Valorile termice nu vor avea variaţii importante faţă de intervalul precedent”, spune meteorologul Diana Giurgiu.

Vremea la mare va fi de asemenea rece pe tot parcursul zilei de sâmbătă, însă va trece prin acelaşi proces de încălzire treptată începând cu ziua de duminică.

„Sâmbătă vremea se va menţine rece, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 16 şi 18 grade şi minime între 9 şi 12 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în timpul zilei. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

Duminică vremea se va încăzi, devenind normală termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 21 de grade, iar cele minime între 13 şi 15 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

Luni vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi de 16-17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade”, a conchis meteorologul Diana Giurgiu.

Taguri:
vreme,
grade,
weekend

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici