Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

În sud-vestul şi centrul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, informează ANM.

591 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

MIERCURI 

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general instabilă îndeosebi pe parcursul zilei, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, local în zonele de deal şi de munte şi în regiunile sudice. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va prezenta intensificări în est, sud-est şi la munte, dar de scurtă durată şi în timpul averselor. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă; maximele se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar minimele între 3 şi 12 grade, mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă.

TITLURILE ZILEI

 

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi ziua, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade.

JOI

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar minimele între 1 şi 12 grade. Cerul va fi variabil, iar înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice vor fi,  îndeosebi pe parcursul zilei, local în zonele de deal şi de munte şi doar izolat în nord-vestul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici