Zbor Wizz Air de la Constanţa la Londra, amânat de 16 ore

O cursă Wizz Air care trebuia să decoleze din Constanţa miercuri seară spre Londra este amânată de 16 ore, din cauza unor probleme tehnice ale aeronavei. Pasagerii au fost duşi peste noapte la hotel, rechemaţi la ora 8 în aeroport şi de atunci stau acolo.

1704 afișări
Imaginea articolului Zbor Wizz Air de la Constanţa la Londra, amânat de 16 ore

Zbor Wizz Air de la Constanţa la Londra, amânat de 16 ore

Potrivit reprezentanţilor aeroportului din Constanţa, aeronava a sosit, miercuri, de la Londra, şi urma ca în jurul orei 20.00 să facă şi zborul retur. La aterizare însă, avionul a lovit o pasăre, iar comandantul a decis ca o echipă tehnică a companiei să inspecteze aeronava şi să remedieze eventualele defecţiuni.

Echipa tehnică a fost chemată de la Budapesta, iar cei aproximativ 200 de pasagerii care ar fi trebuit să plece miercuri seară către Londra au fost transportaţi şi cazaţi peste noapte la hoteluri din Constanţa.

TITLURILE ZILEI

„Echipa tehnică a efectuat verificările, iar în cursul dimineţii de joi, în jurul orei 4.00, a plecat înapoi spre Budapesta. Zborul către Londra ar fi trebuit să decoleze în jurul orei 11.00, dar comandantului i s-a părut că ceva nu este în regulă şi, pentru siguranţa pasagerilor, a decis ca avionul să fie reinspectat”, a declarat directorul aeroportului, Bogdan Artagea.

Drept urmare, a fost chemată o altă echipă tehnică, de data aceasta de la Bucureşti, iar cei aproximativ 200 de pasageri care au ajuns la aeroport în jurul orei 8.00 au rămas în terminal.

„Echipa ar trebui să ajungă în aproximativ o oră (în jurul orei 14.00 - n.r.). Oamenii au primit apă din parte aeroportului. De asigurarea mesei se va ocupa compania. Nu ştiu care este protocolul acesteia. Probabil imediat ce vor trece cele trei ore de întârziere de la ora zborului. Înţeleg nemulţumirea oamenilor, dar decizia comandantului este una corectă, luată pentru siguranţa pasagerilor”, a spus Bogdan Artagea.

Taguri:
avion,
probleme,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici