Zeci de autobuze noi, produse în Ilfov, vor fi livrate companiei de transport public Galaţi

O companie din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, a câştigat licitaţia organizată de societatea de transport public din Galaţi şi va livra 40 de autobuze în următoarele cinci luni. Anterior, în Galaţi au fost cumpărate autobuze second hand, iar cele actuale au peste 10 ani.

374 afișări
Imaginea articolului Zeci de autobuze noi, produse în Ilfov, vor fi livrate companiei de transport public Galaţi

Zeci de autobuze noi, produse în Ilfov, vor fi livrate companiei de transport public Galaţi

Conform contractului în valoare de peste 26 de milioane de lei, livrarea se va face până în luna noiembrie, iar ulterior va fi asigurată asistenţă tehnică şi service pe o perioadă de 5 ani.

„Preţul total al ofertei este de 26.246.000 RON, fără TVA, pentru un număr de 40 de autobuze noi de mare capacitate, respectiv 656.150 lei / bucata X 40 bucăţi. Contractul prevede o mentenanţă de 5 ani de zile, timp în care firma câştigătoare va asigura buna funcţionare a autobuzelor livrate. Autobuzele urmează să fie livrate până la sfârşitul acestui an, termenul prevăzut în contract fiind de 150 de zile de la finalizarea licitaţiei”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Galaţi.

TITLURILE ZILEI

Licitaţia pentru autobuzele noi a fost organizată de societatea gălăţeană Transurb, iar plata o va face compania edilitară, cu bani dintr-un împrumut bancar girat de Primăria Galaţi.

Anterior, în Galaţi au fost cumpărate autobuze second hand, iar cele actuale au peste 10 ani.

Conform contractului impus de reprezentanţii societăţii din Galaţi, compania declarată câştigătoare va livra 40 de autobuze de tipul Euro, cu lungimea de 12 metri şi capacitatea de transport de minimum 85 de persoane, pe scaune şi în picioare. De asemenea, autobuzele vor avea podeaua joasă şi vor fi prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi şi un buton exterior de deschidere pentru aceste persoane. Vehiculele vor fi dotate cu aer condiţionat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video şi validatoare de card compatibile cu sistemul de ticketing ce urmează a fi implementat în Galaţi.

Compania din Ciorogârla a fost fondată de trei cetăţeni turci şi până în prezent a mai livrat autobuze oraşelor Constanţa, Târgu Jiu, Caransebeş, Iaşi şi Sinaia.

Taguri:
autobuz,
companie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici