Zeci de turişti, evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit într-un hotel din staţiunea Venus - Mediafax

Zeci de turişti, evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit într-un hotel din staţiunea Venus

Zeci de persoane au fost evacuate, marţi dimineaţă, dintr-un hotel din staţiunea Venus, după ce un incendiu a izbucnit în camera tehnică a unităţii, fără ca nimeni să fie rănit.

3650 afişări

Imaginea articolului Zeci de turişti, evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit într-un hotel din staţiunea Venus

Zeci de persoane, evacuate în această dimineaţă, după ce un incendiu a izbucnit în staţiunea Venus

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, incendiul se manifesta la un boiler, cu degajare mare de fum, în camera tehnică la subsol.

Hotelul are trei etaje şi erau cazate aproximativ 28 de persoane. Angajaţii hotelului au procedat la evacuarea acestora ordonat şi în siguranţă. La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere de la Secţia Mangalia şi o ambulanţă SMURD, pompierii reuşind în scurt timp stingerea focului. Urmează acum să se stabilească din ce motive s-a aprins focul.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
INCENDIU ,
HOTEL ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.