ZF: Scandalul de la Apa Nova. Pentru prima dată o companie străină este pusă sub acuzare pentru dare de mită. Dar Bechtel? Dar EADS? Dar Microsoft?

În 2003, unul dintre membrii echipei Franţei de Cupa Davis care evolua la Bucureşti împotriva României a avut un „of” particular între „ofurile” comune pe care străinii le exprimau pe atunci în scurtele sau lungile lor şederi în Capitală: apa de la robinet este „foarte rea”. Aproape cu siguranţă omul nu avea de unde să ştie că distribuitorul de apă în Bucureşti era/este Apa Nova, companie controlată de compatrioţii lui de la Veolia EAU.

894 afișări
Imaginea articolului ZF: Scandalul de la Apa Nova. Pentru prima dată o companie străină este pusă sub acuzare pentru dare de mită. Dar Bechtel? Dar EADS? Dar Microsoft?

ZF: Scandalul de la Apa Nova. Pentru prima dată o companie străină este pusă sub acuzare pentru dare de mită. Dar Bechtel? Dar EADS? Dar Microsoft?

DNA acuză compania că a majorat preţul apei în Bucureşti dând şpagă funcţionarilor primăriilor, ca să tacă din gură. Sunt arestări în rândul funcţionarilor români decise de DNA Ploieşti (Apa Nova deţine distribuţia şi în Ploieşti).

Între acuzaţi sunt şi francezi, dar numele sonor este al lui Bruno Roche, aflat în consiliul de administraţie al Apa Nova.

Roche este unul dintre cei mai importanţi străini stabiliţi la Bucureşti. A fost ani de zile şeful Camerei de Comerţ franceze în România - până anul trecut când a demisionat după ce a preluat atribuţiile grupului şi în Bulgaria. Camera de Comerţ franceză are peste 400 de membri şi numără între cotizanţi nume grele precum Dacia Renault, cea mai mare companie din România, BRD, a doua bancă după active şi cotă de piaţă din România, Orange, liderul pieţei de telecom.

Faptele de care este acuzată Apa Nova (anii 2008 - 2015) s-au petrecut, în bună măsură, şi în vremea în care Roche era la conducerea Apa Nova, dar şi a Camerei de comerţ franceze în România.

Într-un interviu pentru ZF din 2011, Bruno Roche spunea că, în ciuda crizei grave, nicio companie franceză importantă nu a părăsit România „chiar dacă vremea profitului cu două cifre” a trecut. Cu un an în urma interviului din ZF mai sus citat (în anul 2010, deci), în ziarul francez La Croix a apărut un articol în care reprezentanţi ai puternicei companii franceze Colas care avea contracte pentru construcţia de autostrăzi în România de sute de milioane de euro, acuzau faptul că li se cere „şpagă” ce ajunge la 20% din valoarea contractului - lucru perfect plauzibil având în vedere nomenclatorul de şpagă făcut public de DNA cu fiecare arestare.

Continuarea materialului o puteţi citi pe site-ul zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici