Zonele verzi sunt invadate în acestă perioadă de căpuşe şi ţânţari. Cum să te protejezi

  • Zonele verzi sunt invadate în acestă perioadă de căpuşe şi ţânţari.
  • Nicuşor Dan, primarul Capitalei, spune că anul acesta tratamentele s-au dublat.
  • Insectele pot transmite boli periculoase precum West Nile sau Lyme.
647 afișări

Bucureştiul se confruntă din nou cu problema ţânţarilor. Dezinsecţia întarzie şi nici nu garantează eliminarea lor, deoarece substanţele omoară doar insectele adulte şi nu afectează larvele.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se scuză că a fost o întârziere la început, însă, ritmul de tratamente este mai mare acum.

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: „În anii precedenţi erau şapte tratamente pentru tânţari. Anul ăsta o să facem 14 şi acum suntem la al 5-lea. După cum ştiţi, atât Insitutul Cantacuzio,
cât şi noi avem acele capcane pentru ţânţari care pot să spună care sunt speciile de ţânţari care trăiesc în anumite zone ale Bucureştiului”.

Odată cu creşterea temperaturilor, zonele verzi sunt invadate de aceste insecte care pot transmite boli. Despre care sunt vorba, afli de la medicul epidemiolog Ana-Maria Dobrotă.

Cum ne putem proteja de ţânţari şi de căpuşe

„Sunt mai multe boli infecţioase care au ca vector căpuşele sau ţânţarii. În România, principalele ar fi West Nile, virusul West Nile transmis prin înţepătura de ţânţar, iar cele transmise de căpuşe, cele mai întâlnite sunt boala Lyme şi richetioza, febră butonoasă”, a declarat Ana-Maria Dobrotă.

Medicul spune că este important să foloseşti uleiurile pe bază de levănţică, citronella sau rozmarin, pentru a ţine insectele la distanţă.

Ana-Maria Dobrotă: „În primul rând ar trebui să purtăm, dacă mergem în spaţii verzi, haine lungi, subţiri dar lungi, care să ne acopere mare parte din piele şi să folosim substanţe inclusiv bazate pe plante care să ne apere de insecte”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici