România, aproape calificată în semifinalele Campionatului European U21: Ţara noastră a învins Anglia cu 4-2

România U21 a învins Anglia U21, vineri, scor 4-2, la Campionatul European de tineret. Tricolorii lui Mirel Rădoi câştigă astfel al doilea meci consecutiv la turneul final. În ultimul meci din grupa C, naţionala lui Mirel Rădoi va întâlni Franţa.

11537 afișări
Imaginea articolului România, aproape calificată în semifinalele Campionatului European U21: Ţara noastră a învins Anglia cu 4-2

România, aproape calificată în semifinalele Campionatului European U21: Ţara noastră a învins Anglia cu 4-1/ Cum au reacţionat fanii englezi

După o primă repriză fără gol marcat, România a deschis scorul în minutul 76, prin George Puşcaş. Gray a egalat trei minute mai târziu, iar Ianis Hagi a readus tricolorii în avantaj în minutul 85. Englezii au egalat din nou, prin Abraham, în minutul 77, însă Coman, cu două goluri, în minutele 89 şi 93, a adus o victorie mare României, scor 4-2.

Clasamentul Grupei C:

1. România 6p
2. Franţa 3p
3. Anglia 0p
4. Croaţia 0p


UPDATE: Gheorghe Hagi, după România - Anglia: Să dea Domnul să le meargă mai bine ca nouă

TITLURILE ZILEI

România U21 a învins, la Cesena, 4-2, selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la EURO 2019. Elevii lui Mirel Rădoi s-au impus şi în prima etapă, 4-1 cu Croaţia, şi sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte. La final, Gheorghe Hagi a tras concluziile.

Hagi a lăudat prestaţiile jucătorilor lui Mirel Rădoi şi speră ca actuala naţională U21 să depăşească în viitorul apropiat performanţele "Generaţiei de Aur" din care a făcut parte şi alături de care a ajuns până în sferturile de finală la Campionatul Mondial din 1994.

"Au muncit foarte bine, au calitate individuală. Jocul de echipă, sacrificiu. E destinul lor, să dea Domnul să le meargă mai bine ca nouă. Echipa câştiga trofee, jucătorii fac diferenţa. Îşi fac un drum în viaţă, încep toţi românii să-i respecte.

Rămân aici să mai analizez meciurile. Văd că nu e mare diferenţă între jucătorii englezi şi cei români. Nimic nu e mult pentru ei. Să se odihnească, să poată face mai multe. Noi am avut ghinion, generaţia noastră (n.red. - Generaţia de Aur), dar ei pot face mai mult. Atunci a fost şi ghinion, aşa a fost destinul, dar am lăsat loc de 'bună ziua', că dacă ieşeam noi campioni, nu mai era loc, dar aşa pot ei să ne depăşească", a spus Gică Hagi la Digi Sport.

Hagi a continuat: "Radu a scos o minge fabuloasă, a venit calitatea lui Coman, de care eram convins şi s-a convins şi patronul Stelei. Cred că suntem calificaţi! Ei să meargă la victorie, Mirel se va gândi la strategie. Să aibă putere, să-şi folosească mintea. Dă echipei siguranţei, le transmite linişte şi putere, Mirel. E foarte important pentru o echipă tânără. Aurul României sunt jucătorii tineri, eu am înţeles asta, mi-a zis cineva şi asta fac!".

UPDATE: Mirel Rădoi, fericit după meciul câştigat de România la EURO U21: E o victorie istorică, sunt în stare de şoc

România U21 a învins Anglia cu 4-2, la EURO 2019, iar selecţionerul Mirel Rădoi a spus că este cea mai frumoasă seară din cariera sa. Rădoi a spus că nu şi-a găsit cuvintele după meciul nebun de la Cesena.

Rădoi a apărut extrem de bucuros în faţa microfonului: "Mă bucur că băieţii au înţeles foarte rapid ce trebuie făcut. Eu mă simt obosit, mă gândesc cum se simt băieţii. În momentele grele, mai ales după a doua egalare, suporterii au început să ţipe de parcă erau România. E cea mai bucurosă seară din cariera mea. Jucătorii simt această emulaţie şi această energie pozitivă. Poate de asta şi trec peste momentele dificile.

Cu toţii ne vom bucura în această seară de parcă am câştigat o finală. Mâine vom începe să pregătim meciul cu Franţa. E o victorie istorică, trebuie să sărbătorim. Nu putem trece peste ea. N-am avut forţa să le mai vorbesc în vestiar, sunt încă în stare de şoc, nu-mi găsesc cuvintele", a spus Mirel Rădoi, după victoria cu Anglia, la microfonul FRF TV.

UPDATE: Reacţia lui Gigi Becali, după victoria României în meciul contra Angliei: Nu pot să mai vorbesc de fericire. Felicitări tuturor!

România U21 a învins, la Cesena, 4-2, selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la EURO 2019. Elevii lui Mirel Rădoi s-au impus şi în prima etapă, 4-1 cu Croaţia, şi sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte. Gigi Becali, finanţatorul FCSB, a reacţionat la finalul jocului.

Becali s-a declarat foarte încântat de prestaţia lui Florin Coman, cel care a intrat pe teren în minutul 63, a obţinut un penalty şi a înscris două goluri.

"Tată, îmi bate şi acum inima! Felicitări tuturor! Nu pot să mai vorbesc de fericire. Mamă, mamă, cum a jucat Florinel Coman. Azi a fost Coman – Anglia 3-0! I-a spulberat", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.

UPDATE: Ianis Hagi, după victoria cu Anglia U21: Au trecut doar două meciuri, mai avem destule resurse

România U21 a învins Anglia U21, scor 4-2, în al doilea meci de la Campionatul European de tineret, iar George Puşcaş şi Ianis Hagi au vorbit imediat, la TVR, după succesul imens înregistrat la Cesena, care îi duce pe tricolori foarte aproape de semifinalele turneului final.

"Gândul nostru a fost să câştigăm meciul. Un egal îi scotea din calcule pe ei, dar ne făceau şi nouă viaţa grea cu Franţa. Când ai speranţe că se poate câştiga meciul, mergi până la capăt. Încerci să marchezi acel gol în plus şi să ieşi învingător. Au trecut doar două meciuri, mai avem destule resurse. Îl ştiu pe Coman de la 11 ani, ştiu ce talent are. Sezonul acesta la FCSB a fost unul incredibil. Vreau să-l văd mai sus pentru că merită, munceşte şi îşi vede de treaba lui. Este un copil talentat, care, ca şi noi taţi, trage până la capăt. Nu contează cine începe, contează cine termină. Trebuie să aduci acel plus fizic, mental şi tactic", a declarat Ianis Hagi.

UPDATE: În cadrul live text-ului BBC, fanii englezi şi-au ieşit din minţi pe final: "Wow. Ce se întâmplă cu defensiva asta? Avem o grămadă de jucători de Premier League aici... şi pierdem cu România! Poate echipa feminină a Angliei va câştiga Mondialul. Cu băieţii ne-am lămurit. La ce naiba se gândeşte selecţionerul? De ce n-au intrat de la început Foden şi Abraham?", au fost câteva dintre comentarii.

România a învins incredibil Anglia, scor 4-2, după un final dramatic. Puşcaş a deschis scorul în minutul 76, Gray a egalat în 79, Hagi a înscris în 85, Abraham a egalat în 86, iar Florinel Coman a închis jocul cu două goluri înscrise în minutele 88 şi 90+3. Urmează meciul cu Franţa pentru tricolori, pe 24 iunie, de la ora 22:00, care au 6 puncte după două meciuri.


Echipele de start:

România U21: I. Radu - Cr. Manea, Nedelcearu, Paşcanu, Fl. Ştefan - Cicâldău, Băluţă - Man, I. Hagi, A. Ivan - G. Puşcaş
Rezerve: Căbuz, Vlad - Boboc, F. Coman, Petre, Grigore, Dragomir, Ghiţă, Nedelcu, A. Rus, Ciobanu, Olaru
Selecţioner: Mirel Rădoi

Anglia U21: Henderson - Dasilva, Clarke-Salter, Kenny, Tomori - Dowell, Barnes, Gray - Mount, Calvert-Lewin, Maddison
Rezerve: Gunn, Woodman - Wan-Bissaka, Solanke, Foden, Sessegnon, Kelly, Konsa, Gibbs-White, Nelson, Abraham
Selecţioner: Aidy Boothroyd

În prima rundă, România a învins Croaţia, scor 4-1, în timp ce Franţa a trecut de Anglia, scor 2-1. Vineri, de la ora 22:00, se va disputa meciul dintre Franţa şi Croaţia. În faza semifinalelor se vor califica primele clasate din fiecare grupă şi cel mai bun loc secund.

Clasamentul grupei C, după prima rundă:
1. România 3p
2. Franţa 3p
3. Anglia 0p
4. Croaţia 0p

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici