Academia Gheorghe Hagi va avea nouă terenuri de fotbal

Fostul internaţional român Gheorghe Hagi a lansat, luni, "Academia de Fotbal Gheorghe Hagi", proiect ce are ca buget peste zece milioane de euro şi pe care l-a numit TTT, adică "Timp, Tineri, Talent".

943 afișări
Imaginea articolului Academia Gheorghe Hagi va avea nouă terenuri de fotbal

Academia Gheorghe Hagi va avea nouă terenuri de fotbal (Imagine: Mediafax Foto)

Hagi a precizat că proiectul este destinat iniţierii, formării, dezvoltării şi pregătirii juniorilor pentru performanţă la cel mai înalt nivel. "Prin acest proiect vreau să dau înapoi fotbalului măcar o parte din succesul pe care eu l-am avut de-a lungul carierei mele. Acest proiect va fi măsura recunoştinţei mele faţă de toţi cei care au avut încredere în mine şi m-au susţinut de la primii paşi în fotbal şi până la retragere. Acum a venit momentul ca şi eu să ofer cât mai multor copii şansa de a se pregăti la cel mai înalt nivel şi de a aavea performanţe mai mari decât ale mele", a spus Hagi.

TITLURILE ZILEI

Gheorghe Hagi a explicat că s-a inspirat din modelul clubului Ajax Amsterdam când a creat Academia de Fotbal. "Inspiraţia a fost clubul Ajax Amsterdam, club care produce cei mai mulţi jucători în Europa, club la care a evoluat şi idolul meu, Johann Cruyff. De la această academie nu vor pleca jucători în probe când va fi cazul să fie solicitaţi de alte formaţii", a mai spus Hagi.

Academia va fi amplasată în judeţul Constanţa, pe o suprafaţă de 6.9 hectare, urmând să aibă nouă terenuri de fotbal şi trei corpuri de clădire, printre care şi o sală de sport.

Din sezonul 2009/2010, Academia de Fotbal va avea o echipă şi în Liga a III-a, aceasta urmând să se numească Viitorul şi să fie formată din cei mai buni juniori.

Proiectul va avea trei nivele de pregătire, în funcţie de vârsta copiilor: 7-9 ani, trei grupe de 50 de copii, 10-12 ani, trei grupe de 25 de copii, 13-14 ani, o grupă de 22 de copii, 15-16 ani, o grupă de 22 de juniori, 17-18 ani, o grupă de 22 de juniori.

Principalul teren al Academiei va avea o tribună de 900 de locuri.

Reperele Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi sunt: punerea în funcţiune până în 2011 a celei mai mari Academii de Fotbal din Europa Centrală şi de Est, finalizarea celor nouă trenuri până în 2010. Până în 2010, Academia de Fotbal va închiria trei terenuri pentru antrenament.

Preşedintele Academiei de Fotbal va fi Paul Peniu, urmând ca director coordonar să fie desemnat Constantin Mareş. Antrenorii seniorilor au fost desemnaţi Marius Codescu şi Iancu Guda, în timp ce antrenorii portarilor sunt Sorin Colgeac şi Emil Dobre. Juniorii Academiei vor fi pregătiţi de antrenori ca Ştefan Petcu sau Doru Carali. Academia va beneficia şi de serviciile unui psiholog.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici