Adrian Mutu a împlinit 40 de ani. Ce spune despre drumul pe care îl urmează după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist

Marţi, 8 ianuarie, Adrian Mutu a împlinit 40 de ani şi a vorbit despre drumul pe care îl urmează după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist. În prezent, acesta este antrenorul echipei secunde a celor de la Al-Wahda, după prima experienţă ca antrenor principal în România, la FC Voluntari:

974 afișări
Imaginea articolului Adrian Mutu a împlinit 40 de ani. Ce spune despre drumul pe care îl urmează după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist

Adrian Mutu a împlinit 40 de ani. Ce spune despre drumul pe care îl urmează după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist

”Incredibil, nici mie nu-mi vine să cred. Nu am sărbătorit, acum mă pregătesc să plec la antrenament. O să sărbătoresc în week-end. Va fi foarte greu, eu vreau să ajung antrenor, trebuie să muncesc, să învăţ această meserie. Asta fac zi de zi, este important pentru mine să descopăr câte ceva nou, să mă pună pe gânduri, să mă facă să mă gândesc şi încet, încet, să mă facă să-mi încep stilul nou.

Sunt două lucruri diferite, ceea ce s-a intamplat acolo cu Laurenţiu. Noi ne batem la titlu, suntem pe locul doi, două egaluri în 12 meciuri, cinci victorii consecutive în ultimele cinci meciuri. Mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct”, a spus Mutu la Digi Sport.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a jucat un meci amical împotriva naţionalei Chinei, unde selecţioner este fostul său antrenor de la Inter Milano, Marcello Lippi: ”Am jucat contra Chinei, mă mai văzusem cu Lippi de-a lungul acestor ani. Jucam cu echipa mea contra naţionalei Chinei. Chiar mi-a spus că nu se aştepta să întâlnească o echipă a doua aşa, a fost 3-3 până în minutul 85, am luat cartonaş roşu şi am primit două goluri. Mă aşteptam să fie vreo 10 sau 12 la 0 pentru China”, a mai punctat Mutu.

TITLURILE ZILEI

Adrian Mutu a comentat şi situaţia de la Dinamo, echipă care ocupă, în prezent, locul 11 în Liga 1 Betano, la nouă puncte de play-off. ”Briliantul” a fost director general în cadrul clubului din ”Ştefan cel Mare”, în urmă cu două sezoane: ”Ce se întâmplă la Dinamo e incredibil. Şi nu neapărat la rezultate, la tot. Mă opresc aici, mi se pare dramatic. Sunt lucruri incredibile care nu ar trebui să se întâmple.

Pentru Dinamo acest moment ar trebui să fie un wake-up call, se bate la retrogradare o echipă care nu a retrogradat niciodată. Şi faptul cum s-au purtat cu Claudiu (n.r. - Niculescu) este o lipsă de profesionalism”, a declarat Mutu la DigiSport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici