Amicalul România U21 - Belgia U21: 16 echipe din Europa şi-au trimis reprezentanţii la stadionul din Cluj/ ORA meciului

Naţionala lui Mirel Rădoi, România U21, va susţine joi seară, 15 noiembrie, de la ora 19:00, un amical în faţa selecţionatei Belgiei U21, la Cluj. Tricolorii mici vor avea spectatori de lux pe arena din Ardeal.

679 afişări
Imaginea articolului Amicalul România U21 - Belgia U21: 16 echipe din Europa şi-au trimis reprezentanţii la stadionul din Cluj/ ORA meciului

16 echipe din Europa şi-au trimis reprezentanţii la amicalul România U21 - Belgia U21

Chiar dacă este vorba doar de un meci de pregătire, calificarea lui Ionuţ Radu & Co. la EURO 2019 a stârnit interesul cluburilor importante din Europa, care au venit în număr mare la Cluj să îi vadă pe juniorii lui Rădoi. 16 echipe şi-au trimis reprezentanţii în România. Din informaţiile ProSport, agentul Pietro Chiodi i-a însoţit pe reprezentanţii grupărilor: AS Roma, Napoli, Nantes, Inter Milano, Genk, Valladolid, Torino, Udinese, Genoa, Atalanta şi Sevilla.

Impresarul italian reprezintă 6 jucători din lotul convocat de Mirel Rădoi pentru naţionala mică a României: Radu Boboc (FC Viitorul), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Florinel Coman (FCSB) şi Denis Drăguş (FC Viitorul).

Lotul convocat de selecţionerul Mirel Rădoi pentru meciul cu Belgia:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa FC/Italia), Cătălin Căbuz (AFC Hermannstadt)

Fundaşi: Radu Boboc (FC Viitorul), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (CFR Cluj), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Denis Ciobotariu (Dinamo Bucureşti)

Mijlocaşi: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruţan (FCSB), Dragoş Nedelcu (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş)

Atacanţi: Florinel Coman (FCSB), Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca), Denis Drăguş (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo Bucureşti)

Ambele formaţii sunt calificate la Campionatul European de tineret de anul viitor, găzduit de Italia şi San Marino. Reprezentativa noastră s-a calificat de pe primul loc, cu 24 de puncte acumulate în 10 partide în care nu a înregistrat nicio înfrângere. Adversara noastră a încheiat tot pe prima poziţie grupa de calificare, cu 26 de puncte şi tot neînvinsă.

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final găzduit anul viitor de Italia şi San Marino va avea loc pe 23 noiembrie, la Bologna.

Sunt deja calificate la EURO: Italia (gazdă), Spania, Franţa, Anglia, Serbia, Germania, Croaţia, România, Belgia, Danemarca. Ultimele două locuri vor fi decise în urma play-off-ului în dublă manşă: Polonia – Portugalia, Grecia – Austria.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici