Amir Khan i-a transmis un mesaj lui Manny Pacquiao, după câştigarea titlului WBA

Amir Khan (32 de ani) i-a transmis duminică, 21 iulie, un mesaj lui Manny Pacquiao (40 de ani), prin intermediul contului personal de Twitter.

191 afișări
Imaginea articolului Amir Khan i-a transmis un mesaj lui Manny Pacquiao, după câştigarea titlului WBA

Amir Khan i-a transmis un mesaj lui Manny Pacquiao, după câştigarea titlului WBA

Pugilistul britanic l-a felicitat pe noul campion WBA la categoria semimijlocie, în urma victoriei înregistrate în faţa lui Keith Thurman. De asemenea, Khan a contestat şi decizia juriului, care nu a fost una unanimă.

”Foarte bine lucrat, Manny Pacquiao. A făcut un adevărat spectacol şi a terminat în forţă. Cred că a fost victoria unanimă a lui Manny”, au fost vorbele lui Amir Khan, în urma meciului dintre Manny Pacquiao şi Keith Thurman.

Recent, Amir Khan spunea recent, pe aceeaşi reţea de socializare, că Manny Pacquiao a semnat un contract pentru o întâlnire dintre cei doi care va avea loc pe data de 8 noiembrie. Senatorul filipinez a negat această veste, iar duminică, după anunţarea victoriei sale asupra lui Thurman, ”Pacman” a declarat că nu va mai lupta până anul următor.

TITLURILE ZILEI

”Am fost binecuvântat în seara asta. Nu este un oponent uşor. Anul viitor voi mai lupta. Acum trebuie să mă întorc la lucru, în Filipine”, a spus Pacquiao, la sfârşitul meciului.

”Pacquiao este cu adevărat un mare campion. Vreau revanşa. A fost o binecuvântare şi o lecţie”, a spus şi Keith Thurman, după înfruntarea cu senatorul filipinez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici