Andone: Nu cred că ajungeam la penaltiuri dacă Ganea nu era eliminat

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Andone, a declarat, miercuri, după calificarea formaţiei sale în semifinalele Cupei României - Timişoreana în faţa grupării Universitatea Craiova, că meciul nu ar fi ajuns la lovituri de departajare dacă Ganea nu ar fi fost eliminat în minutul 78.

15 afișări
Imaginea articolului Andone: Nu cred că ajungeam la penaltiuri dacă Ganea nu era eliminat

Andone: Nu cred că ajungeam la penaltiuri dacă Ganea nu era eliminat (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"A fost un meci dificil, palpitant, cu de toate, cu ocazii de gol, dar căruia i-a lipsit tempoul când am rămas 10 la 10. Craiova ne-a surprins. S-a văzut că nu am mai fost proaspeţi în prelungiri. După meciul de la Cluj am căzut fizic. Facem în continuare gafe, sunt greşeli colective, dar asta e, mai avem mult de muncă până când vom reuşi. Am exersat penaltiuri şi în această dimineaţă, parcă a fost o presimţire. Am avut executanţi mai buni la penaltiuri şi Dolha a fost extrem de concentrat, deşi când am exersat loviturile nu a avut o perioadă bună. Nu cred că ajungeam la penaltiuri dacă nu era eliminat Ganea, pentru că am fi avut forţa să mai marcăm, dar nu am mai văzut aşa ceva, arbitrul asistent să îl influenţeze în aşa hal pe central", a spus Andone.

TITLURILE ZILEI

Tehnicianul dinamoviştilor consideră că dacă formaţia sa nu va învinge Universitatea Craiova şi duminică, în Liga I, Dinamo nu se mai poate gândi la titlul de campioană: "Important este că ne-am calificat, dar acum cel mai important meci este cel cu Craiova de duminică, din campionat, pentru că este decisiv. Nu ne mai putem gândi la titlu dacă nu câştigăm acest meci. Cu arbitri sau fără arbitri nu am mai avea nicio scuză, pentru că şi noi suntem de vină. Va fi greu de ajuns Oţelul dacă pierdem duminică. Meciul va fi altfel, pentru că l-am pierdut pe Ganea, Dănciulescu e greu să fie titular, voi fi nevoit să bag jucători proaspeţi. Suporterii ne-au împins azi de la spate şi cred că duminică va fi la fel. A fost frumos că s-a cântat imnul Craiovei pe stadionul nostru. Trebuia să se întâmple această tragedie cu Adrian Păunescu ca să se întâmple asta? Poate şi noi îndepărtăm suporterii prin unele gesturi".

Formaţia Dinamo Bucureşti s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-1, 1-1), după loviturile de departajare, echipa Universitatea Craiova, în sferturile de finală ale competiţiei. La finalul celor 90 de minute, scorul era 1-1, prin golurile reuşite de Munteanu '67, pentru Dinamo, şi Dina '31, pentru Universitatea Craiova. Oaspeţii au jucat în 10 oameni din minutul 71, după eliminarea lui Dilevski, iar şapte minute mai târziu, a fost eliminat şi dinamovistul Ganea.

La loviturile de departajare, pentru Dinamo au punctat Andrei Cristea, Cătălin Munteanu, Adrian Cristea şi a ratat Bordeanu, în timp ce pentru Universitatea a înscris Ologu şi au ratat Găman, Bărboianu şi Mihai Costea.

Meciul a fost arbitrat de Robert Dumitru, ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Eduard Dumitrescu, iar rezervă a fost Dragoş Istrate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici