Armenia – România 3-2. Înfrângere dureroasă pentru tricolori la Erevan

  • Naţionala de fotbal a României a fost învinsă miercuri la Erevan, la capătul unei partide dramatice.
  • Toate golurile au fost marcate în repriza secundă.
  • Armenia a deschis scorul, pentru ca tricolorii să revină cu dubla lui Cicâldău.
  • Gazdele au marcat golurile victoriei pe final.
738 afișări
Imaginea articolului Armenia – România 3-2. Înfrângere dureroasă pentru tricolori la Erevan

Armenia – România 3-2. Înfrângere dureroasă pentru tricolorii

Reprezentativa naţională a României a pierdut al treilea meci, din preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022, în compania Armeniei, cu scorul de 3-2. România a condus până în minutul 87, când gazdele au revenit, marcând două goluri în 3 minute.

Partida a început cu o foarte scurtă perioadă de tatonare, după care meciul a părut că a trecut direct la ultimele 10 minute, cele două echipe jucând pe contre.

Prima ocazie de gol i-a aparţinut lui Nicolae Stanciu, care a executat foarte bine, în minutul 10, o lovitură liberă de la 25 de metri, direct în vinclu, însă David Yurchenko a fost bine plasat şi a respins în corner.

Armenii au replicat, în minutul 14, profitând de o greşeală a defensivei române, undeva la mijlocul terenului, portarul Florin Niţă evitând deschiderea scorului cu un reflex excelent, după şutul deviat de Mogoş.

Tot Niţă a intervenit salvator, peste doar două minute, la şutul bine plasat, al lui Tigran Barseghyan.

România a dominat teritorial, ameninţând poarta adversă în mai multe rânduri, şuturile lui Maxim şi Puşcaş rămânând fără rezultat.

Nicolae Stanciu a bifat următoarea mare ocazie pentru tricolori, şutul său puternic pe centrul porţii fiind respins de Yurchenko.

Repriza secundă a debutat cu gazdele în atac, Shaghoyan fiind cel care a şutat foarte puţin pe lângă poartă, în minutul 51. Eforturile armenilor se concretizează în minutul 59, când şutul lui Spertsyan din marginea careului a ajuns în poarta lui Niţă, după ce fusese deviat.

România a replicat imediat şi a preluat conducerea cu două goluri marcate de Cicâldău, în minutele 62 şi 72, ambele din acţiune.

În minutul 78, George Puşcaş a fost eliminat, primind cartonaş roşu direct, pentru o intervenţie neglijentă.

Armenii s-au aruncat în ofensivă şi, chiar dacă Mirel Rădoi a făcut o mutare defensivă, au reuşit să egaleze, cu golul lui Haroyan, marcat din poziţie suspectă de offside.

Golul victoriei gazdelor a fost marcat din penalty, transformat cu siguranţă de Barseghyan.

România încheie primele trei meciuri din preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022 cu două înfrângeri şi o victorie, acumulând trei puncte.

Omul meciului la tricolori poate fi declarat din nou portarul Florin Niţă, care a parat cel puţin 5 mari ocazii de gol ale gazdelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici