Becali: Borcea e disperat după Dinamo şi în puşcărie

Finaţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că finul său, Cristian Borcea, fost acţionar al FC Dinamo, este "disperat" după formaţia alb-roşie chiar şi în penitenciar, acolo unde execută din 4 martie 2014 pedeapsa de şase ani şi patru luni primită în dosarul transferurilor de jucători.

442 afișări
Imaginea articolului Becali: Borcea e disperat după Dinamo şi în puşcărie

Becali: Borcea e disperat după Dinamo şi în puşcărie (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Borcea e disperat cu Dinamo. Vede, ştie... am mai vorbit cu el şi zicea că a mâncat trei kile de carne, că a avut emoţii cu Dinamo. Şi i-am zis să îşi vadă de puşcăria lui, să o lase pe Dinamo. E bine că lui încă îi mai dă drumul. Dar e nevoit să tacă. Săracu, a făcut botez, se ascundea, îmi zicea: «Naşule, să vezi, am sunat preotul, să nu ştie nimeni, facem la ora trei. Să nu ne vadă, să nu ne filmeze că după aia nu mai îmi dă învoire». Dar lasă omul să facă botez, că puşcăria nu e să dai exemplu, singurul scop al puşcăriei este îndreptarea. O să se schimbe uşor-uşor, nu o să îi mai ţină precum câinii prin puşcării. Acum se mai dă drumul două-trei zile după ce am ţipat eu şi am urlat. Că ei nu pot să ţină sistemul închis. Sistemul ăsta de ghilotină, de criminali nu poate să ţină la infinit. Pentru că mor părinţii afară de dor şi nu se respectă legea. Şi o dată o să vină un procuror şi o să zică «Abuz în funcţie şi efectuarea serviciului cu rea credinţă». Mentalitate criminală, asta făceau. Păi tu, director, eşti stăpân pe ANP? Ce, eşti criminal, ce, eşti Vişinescu?", a spus finanţatorul.

TITLURILE ZILEI

Fostul manager general al FC Steaua, Mihai Stoica, va fi consilier personal al lui Gigi Becali după ce va fi eliberat din penitenciar. "Am văzut acum că DNA face recurs, MM în decembrie o să intre la eliberare condiţionată pe 5-6 decembrie, pe 15 îi dă liber, procurorul o să facă recurs că nu a motivat nu ştiu ce şi o să îl mai amâne încă o lună şi jumătate, deci până la 1 februarie. Ca să îl mai ţină, că zic ei că a scris cărţi, că nu a scris... El va fi consilierul meu. Nu va avea voie să pună ştampila şi să semneze, să reprezinte clubul. Dar o să fie consilierul meu şi o să lucreze tot ca înainte, că eu îmi trimit consilierul după echipă. Dacă era MM îl mai vedeai pe Tudorie pe la Centrul Nou să facă ce a făcut? Niciodată!", a explicat Becali

Acesta a adăugat că Gheorghe Popescu, şi el condamnat în Dosarul Transferurilor, putea fi eliberat la 19 octombrie. "Eu credeam că Gică Popescu va fi afară pe 19 (n.r. - octombrie). Dar, asta e, ce să zic acum. Au zis (n.r. - procurorii) că a scris carte, că nu a scris... asta e, o să iasă până la urmă", a precizat Gigi Becali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici