Constantin Gâlcă, noul antrenor al formaţiei Steaua Bucureşti

Tehnicianul Constantin Gâlcă a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Steaua Bucureşti, după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf la formaţia saudită Al Hilal. Campioana României, Steaua Bucureşti, a anunţat că fostul mijlocaş va prelua conducerea tehnică, el urmând să semneze un contract în cursul zilei de marţi.

3405 afișări
Imaginea articolului Constantin Gâlcă, noul antrenor al formaţiei Steaua Bucureşti

Constantin Gâlcă (Imagine: Aleksandar Djorovic / Mediafax Foto)

"FC Steaua Bucureşti anunţă că antrenorul Constantin Gâlcă va fi noul tehnician al echipei noastre, acesta urmând să semneze, în cursul zilei de mâine, contractul care-l va lega de clubul nostru pentru perioada următoare. FC Steaua Bucureşti îl felicită pentru revenirea în curtea clubului pentru care a făcut performanţe extraordinare ca jucător şi îi doreşte să aibă parte de cât mai multe succese în calitatea de antrenor al campioanei României", se arată pe site-ul steauafc.com.

TITLURILE ZILEI

Antrenorul Constantin Gâlcă a declarat, luni, după întâlnirea avută la penitenciarul Poarta Albă cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, că s-a înţeles cu acesta pentru preluarea conducerii tehnice a campioanei României.

Gâlcă îl înlocuieşte la Steaua pe Laurenţiu Reghecampf, care va antrena formaţia saudită Al Hilal.

Constantin Gâlcă, în vârstă de 42 de ani, a evoluat în cariera sa la Progresul Bucureşti, FC Argeş, Steaua, Real Mallorca, Espanol Barcelona, Villarreal, Real Zaragoza, Almeria şi Gimnastic Tarragona.

La echipa naţională, Gâlcă a avut 68 de prezenţe, reuşind să marcheze patru goluri. El a participat la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1994 şi 1998 şi ale Campionatului European din 1996 şi 2000.

În ultimul an, Gâlcă a fost selecţionerul echipei naţionale sub 17 ani a României, iar înainte a pregătit formaţia secundă a clubului spaniol Almeria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici