Cosmin Hermeziu, prima victorie pentru lotul României la Campionatele Europene de box la juniori

Campionatele Europene de box pentru juniori, cea mai mare competiţie pugilistică din istoria forului european EUBC, ca număr de participanţi, a debutat vineri pe cele două ringuri instalate la Patinoarul artificial din Galaţi.

49 afişări
Imaginea articolului Cosmin Hermeziu, prima victorie pentru lotul României la Campionatele Europene de box la juniori

Cosmin Hermeziu, prima victorie pentru lotul României la Campionatele Europene de box la juniori

Prima gală a fost precedată de festivitatea de deschidere, la care au participat preşedintele FR de Box - Vasile Cîtea, vicepreşedintele EUBC - Eyüp Gözgeç (Turcia), primarul Galaţiului – Ionuţ Pucheanu şi reprezentantul MTS – directorul Daniel Jianu. ”Mulţumesc tuturor federaţiilor participă la această competiţie, mulţumesc preşedintelui EUBC, Franco Falcinelli, pentru suportul pe care ni l-a oferit pentru organizarea acestei competiţii în România, mulţumim partenerului nostru, Primăria municipiului Galaţi. Urez succes tuturor sportivilor”, a declarat Vasile Cîtea. În cadrul festivităţii de deschidere, care a avut parte de momente artistice de calitate, a fost evocată tradiţia pugilistică a oraşului Galaţi, care a dat boxului românesc nume mari, precum Alec Năstac, Vasile Lehăduş, Georgică Donici, Lucian Bute sau Cristian Ciocan ”Hammer”.

După festivitatea de deschidere au început primele două reuniuni, care s-au întins până aproape de ora 23:00. Au fost nu mai puţin de 65 de meciuri disputate pe distanţa a trei reprize de câte două minute. Între boxerii care au urcat în ring s-au aflat şi patru români. Unul dintre ei, Cosmin Dan Hermeziu (70 kg) a reuşit să aducă delegaţiei tricolore prima victorie. Băcăuanul a dominat începutul de meci şi s-a impus înainte de limită, adversarul său, croatul Petar Knezevic fiind oprit de medic în repriza a doua din cauza unei sângerări. În turul următor, Hermeziu îl va întâlni pe armeanul Kamo Begyan, meciul fiind programat duminică, 26 mai.

Un meci bun a făcut şi Emilia Ramona Drăgan, la 48 kg. Sportiva tricoloră a pierdut meciul cu Erika Kornelia Jonas din Ungaria, dar decizia a fost strânsă. Românca a avut o repriză a doua foarte bună, însă finalul i-a aparţinul sportivei maghiare. Tot la feminin, Nicoleta Marilena Banciu (60 kg) a cedat în repriza întâi prin RSC în meciul cu Rebeka Dobos (Ungaria).

În concursul masculin, Alexandru Macovei (cat. 80 kg) a pierdut la puncte cu Giorgi Dekanozishvili (Georgia).

Sâmbătă, în ziua a doua a competiţiei, sunt programate 66 de meciuri. Şapte români îşi vor face debutul pe ringul European:

Masculin, 60 kg: Alexandru Ungureanu – John Liam Bielenberg (Germania); 75 kg: Lucian Mititelu – Mark Duffy (Irlanda); 57 kg: Gerard McTaggart (Scoţia) – Samuel Roman; 63 kg: Cătălin Vicenţiu – Daniil Tsitsko (Belarus)

Feminin, 52 kg: Jayne Bardauskas (Anglia) – Mihaela Manea; 46 kg: Maria Bărăilă – Laura Kovacs (Ungaria); 63 kg: Wiktoria Florkiewicz (Polonia) – Loredana Marin.

Europeanul se încheie pe 1 iunie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici