Crina Popescu, cea mai tânără alpinistă din România care a cucerit Uhuru Peak din Africa

Crina "Coco" Popescu, în vârstă de 14 ani, a atins cel mai înalt vârf al Africii, Kilimanjaro - Uhuru Peak (5.896 metri), devenind astfel cea mai tânără alpinistă din România care a realizat această performanţă.

164 afișări
Imaginea articolului Crina Popescu, cea mai tânără alpinistă din România care a cucerit Uhuru Peak din Africa

Crina Popescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Alpinista a excaladat muntele african în data de 7 iunie, iar la ora locală 10.45 a ajuns pe Uhuru Peak. Membrii expediţiei vor ajunge în ţară, joi, la ora 15.15, cu un avion ce va ateriza pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni.

Palmaresul Crinei "Coco" Popescu, anterior urcării pe Kilimanjaro, începând cu vârsta de 10 ani, implică ascensiunea vârfurilor: Dente del Gigante (4.014 metri) şi Mont Blanc (4.810 metri) în Alpi, Kalapatar (5.545 metri), în Nepal, Kazbek (5.047 metri), în Caucaz, Damavand (5.761 metri) şi Alam Kooh (4.850 metri), în Asia Mijlocie, Ojos del Salado (6.893 metri) şi Aconcagua (6.962 metri), în America de Sud, multe dintre acestea reprezentând premiere de vârstă. Crina "Coco" Popescu este membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine din Râşnov şi este însoţită în toate expediţiile de tatăl şi antrenorul ei, Ovidiu Popescu.

TITLURILE ZILEI

Membrii expediţiei "Kilimanjaro 2009" organizată de către Clubul Sportiv Montan Altitudine sunt Crina "Coco" Popescu, Ovidiu Popescu şi doctorul Nicolae Scurtu.

Pe lângă ascensiunea de pe vârful Elbrus (5.621 metri), cel mai înalt din Europa, situat în Caucaz, programată în mai puţin de trei săptămâni, expediţia de pe Kilimanjaro face parte din programul "Seven summits" pe care Crina Popescu îl are ca obiectiv.

"Seven summits" este circuitul celor mai înalte şapte vârfuri de pe cele şapte continente şi reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale unui alpinist. Până acum, "Coco" a reuşit să cucerească două dintre vârfurile care fac parte din acest program, Aconcagua (6.962 metri) şi Kilimanjaro - Uhuru Peak (5.896 metri). Urmează alte cinci vârfuri, cele mai redutabile fiind Everestul (8.848 metri), din Asia, şi Vinson Massif (4.892 metri), din Antarctica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici