Danemarca – România, joacă astăzi în preliminariile pentru Euro U21. Ora meciului/ Lotul tricolorilor mici

Reprezentativa U21 a României va înfrunta, marţi, începând de la orele 19:30, naţionala U21 a Danemarcei, în preliminariile pentru Euro U21.

434 afişări
Imaginea articolului Danemarca – România, joacă astăzi în preliminariile pentru Euro U21. Ora meciului/ Lotul tricolorilor mici

Danemarca – România, joacă astăzo în preliminariile pentru Euro U21. Ora meciului/ Lotul tricolorilor mici

Partida dintre Danemarca U21 şi România U21 va fi arbitrată de centralul Erez Papir şi de asistenţii săi Sagy Metzamber şi Tom Adi.

”Trebuie să lăsăm deoparte ce a fost în vară, nu vreau ca jucătorii să resimtă presiunea. Aceasta trebuie să fie pe umerii antrenorilor. Dar am încredere în acest grup şi cred cu tărie că ne putem califica din nou la turneul final. E clar că singuri am ridicat nivelul aşteptărilor, prin ceea ce am arătat pe teren. Asta nu e un lucru rău, ba din contră. Românii vor din nou să ne vadă acolo şi au încredere în noi că vom reuşi. Asta ne motivează suplimentar. Nu vrem să îi dezamăgim”, a declarat selecţionerul Mirel Rădoi, înaintea întâlnirii cu Danemarca.

În această vară, sub conducerea lui Mirel Rădoi, România U21 a ajuns până în semifinalele Euro 2019 U21, când a fost eliminată de Germania, cu scorul de 4-2.

Lotul România U21:

1. Ionuţ Rus
2. Radu Boboc
3. Constantin Dima
4. Alex Paşcanu
5. Tudor Băluţă
6. Ricardo Grigore
7. Florinel Coman
8. Vlad Dragomir
9. George Ganea
10. Denis Drăguş
11. Adrian Petre
12. Marian Aioani
13. Nicolae Carnat
14. Răzvan Oaidă
15. Andrei Chindriş
17. Darius Olaru
18. Andrei Raţiu
19. Mihai Velisar
20. Andrei Ciobanu
21. Mihai Neicuţescu
22. Mihai Dobre
23. Cosmin Dur-Bozoancă

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici