Daniel Opriţa şi-a dat demisia de la FC Voluntari

Startul dezastruos de sezon i-a fost fatal lui Daniel Opriţa (37 de ani). Aşa cum era de aşteptat, tânărul antrenor nu mai continuă pe banca lui FC Voluntari după umilinţa de la Sibiu, 0-4 cu Hermannstadt.

347 afișări
Imaginea articolului Daniel Opriţa şi-a dat demisia de la FC Voluntari

Daniel Opriţa şi-a dat demisia de la FC Voluntari

Potrivit Telekom Sport, fostul mijlocaş a mers la şefii clubului ilfovean şi şi-a depus demisia din funcţia de antrenor principal după udoar cinci meciuri la cârma fostei deţinătoare a Cupei şi Supercupei României. În acest interval, ilfovenii au obţinut un singur punct, au pierdut patru meciuri, au primit 11 goluri şi au marcat de doar trei ori.

De altfel, indiciile că aventura lui Opriţa se termină prematur au existat încă de la finalul meciului cu Hermannstadt, de luni, când tehnicianul a avut un discurs care-i trăda, oarecum, intenţiile: "Multe n-ar mai fi de spus după ruşinea care s-a întâmplat în teren. Un joc slab, multe greşeli... e inadmisibil să ne comportăm aşa la Liga 1. Îmi asum aceste greşeli. Voi discuta cu conducerea, să vedem ce trebuie făcut. Cu sigurnaţă e nevoie de o schimbare. Postul unui antrenor e mereu în pericol. După meciul de astăzi e clar că se va lua o decizie. De obicei plăteşte antrenorul.

TITLURILE ZILEI

Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat astăzi, nu pot să mă gândesc la următorul meci. Nu vreau să dau vina pe un anume jucător, toţi suntem de vină. Cel mai vinovat sunt eu, pentru că eu iau deciziile şi trebuie să mi le asum. Dacă la antrenament facem ceva şi la meci facem altceva, înseamnă că e tot vina mea. Nu vreau să comentez despre niciun jucător", a spus Opriţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici