Decizia luată de Gică Hagi în legătură cu viitorul clubului Viitorul - Mediafax

Decizia luată de Gică Hagi în legătură cu viitorul clubului Viitorul

Gică Hagi este dispus să renunţe la pachetul majoritar al Viitorului. Se pare că toate zvonurile lansate de ”Rege” în ultima perioadă au avut efectul scontat, iar oamenii de afaceri şi-au manifestat dorinţa de a investi la echipa de la malul mării.

2923 afişări

Potrivit Telekom Sport, Hagi vrea să cedeze 90% din acţiuni, iar el să păstreze doar 10%. Vrea să atragă 9 oameni cu bani, care să asigure bugetul clubului, în timp ce el se va ocupa în continuare de partea tehnică. Finanţatorul Viitorului vrea să aibă în continuarea un cuvânt important în privinţa viitorului clubului. Sursa menţionată apreciză că Hagi doreşte ca votul său să aibă o ”greutate” mai mare decât cel al investitorilor. Noul proiect ar urma să înceapă în primăvara anului viitor, iar ideea lui Hagi vine din dorinţa de a duce Viitorul la un alt nivel, după cum spunea la finalul meciului din etapa trecută cu FCSB.

”Prima variantă e să fac o echipă bună aici. Nu o fac… nu mai stau. O las în continuare, dar nu o să mai fiu eu, o să antreneze altcineva. Cred că ciclul meu mi l-am terminat aici. De acum încolo vreau să fac un ciclu, următorii zece ani, o echipă puternică. Dacă o să reuşesc, bine. Dacă nu, gând european. Restul le-am făcut pe toate. Stau doar aşa, să produc nişte jucători tineri, să o iau în fiecare zi de la capăt… Câţi neuroni să am şi eu!? Am şi eu pretenţii”, spunea Gică Hagi, după FCSB – Viitorul, pentru Telekom Sport.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
HAGI ,
PLAN ,
VIITORUL

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.