Der Spiegel: Cluburile de top au discutat în SECRET despre crearea unei Super Ligi Europene

Cluburile europene de top au discutat în secret despre crearea unei Super Ligi Europene, potrivit unui raport publicat de Der Spiegel, citat de BBC.

762 afișări
Imaginea articolului Der Spiegel: Cluburile de top au discutat în SECRET despre crearea unei Super Ligi Europene

Der Spiegel: Cluburile de top au discutat în secret despre crearea unei Super Ligi Europene

Potrivit Der Spiegel, Real Madrid şi-a unit forţele cu AC Milan, Arsenal, FC Barcelona, Bayern Munchen, Juventus şi Manchester United ca să formeze un grup de şapte echipe care au discutat, fără să implice UEFA, despre crearea unei Super Ligi Europene. Reprezentanţii acestor echipe ar fi negociat şi alternativa de a-şi părăsi ligile naţionale şi federaţiile.

În afară de cele şapte echipe care şi-ar fi unit forţele, "membri fondatori" ar fi Chelsea, Liverpool, Manchester City şi Paris Saint-Germain. Der Spiegel arată şi că oaspeţi ar fi Atletico Madrid, Borussia Dortmund, Inter Milano, Olympique de Marseille şi AS Roma.

Publicaţia susţine că unele documente arată că liga ar putea fi înfiinţată în 2021 şi că alte acte arată că Paris-Saint Germain şi Manchester City au evitat sancţiuni legate de fair play-ul financiar datorită intervenţiei preşedintelui FIFA, Gianni Infantino.

Bayern Munchen a negat participarea la astfel negocieri în timp ce Manchester United a refuzat să comenteze informaţiile.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici