Diagnosticată cu hernie de disc, Simona Halep ratează Turneul Campioanelor sau face un sacrificiu imens

Simona Halep a anunţat, marţi, printr-un mesaj postat pe twitter, că suferă de hernie de disc, iar ProSport a încercat să afle cât timp ar putea petrece departe de teren liderul mondial, dar şi dacă participarea la Turneul Campioanelor (21-28 octombrie) e pusă sub semnul întrebării. Din primele informaţii, un verdict clar se va da după ce se va afla gravitatea exactă a accidentării, dar Simona ar putea fie să rateze prezenţa la Singapore, fie să fie nevoită să joace cu infiltraţii.

3681 afișări
Imaginea articolului Diagnosticată cu hernie de disc, Simona Halep ratează Turneul Campioanelor sau face un sacrificiu imens

Simona Halep RATEAZĂ Turneul Campioanelor sau face un sacrificiu imens/ Cum poate merge, totuşi, la Singapore

Problemele resimţite de Simona la Wuhan şi Beijing vin ca urmare a inflamării rădăcinii nervului sciatic, care face ca durerea să "evadeze" în coapse. Practic, odată căpătată accidentarea, sportivului îi este imposibil să se mişte la parametri normali, iar detaliul a putut fi sesizat cu uşurinţă în timpul celor două turnee din Asia. Mergând mai departe, perioada de pauză recomandată pentru cei care suferă de hernie de disc este, în medie, de trei luni, dar poate varia între două şi şase luni.

TITLURILE ZILEI

Contactat de ProSport, unul dintre apropiaţii Simonei a făcut anunţul îngrijorător: tratamentul pentru ameliorarea durerilor durează cel puţin două săptămâni, ceea ce înseamnă că, dacă are noroc, Halep ar putea fi aptă din nou cu doar câteva zile înaintea Turneului Campioanelor de la Singapore. În acest moment, participarea la turneul de la Moscova (15-21 octombrie) e exclusă, iar singura şansă a Simonei pentru a juca la Singapore sunt injecţiile: "În mod excepţional, poate juca la Turneul Campioanelor cu infiltraţii cu cortizon eco sau cortizon rengen. Dar e nevoie de 10 sau 12 şetinţe", spune un om din anturajul Simonei.

"E anormal că a jucat. Nu poţi face sport de performanţă în puseu acut, recuperarea durează cel puţin două luni"

Pentru a completa tabloul, ProSport a stat de vorbă cu un medic specialist în sport, iar concluziile sunt, de asemenea, îngrijorătoare. Simona nu ar fi trebuit să forţeze la Wuhan şi Beijing şi, dacă accidentarea e una gravă, şi-ar putea reveni în două luni: "Nu toate herniile de disc trebuie operate. Dacă s-a rupt fragmentul din disc şi a migrat, a căzut şi apasă pe măduvă, pe terminaţii nervoase, uneori trebuie operată. La handbal, Steluţa Luca a avut o problemă de genul acesta. S-a dus la Viena la vremea respectivă, dar acum se poate face şi în România. Se infiltrează o substanţă, un antiinflamator, un derivat de cortizon pentru a scădea inflamaţia. Apoi, cu fizioterapie, cu gimnastică de recuperare, poţi să scapi de intervenţia chirurgicală.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici