Dinamo va mai transfera încă doi jucători în această iarnă

Secretarul general al roş-albilor, Bogdan Bălănescu, este convins că trofeul Cupei României este obiectivul principal al echipei sale iar elevii lui Miriuţă se vor califica în semifinale în dauna oltenilor, rivalii din sferturi.

299 afişări

Imaginea articolului Dinamo va mai transfera încă doi jucători în această iarnă

Dinamo va mai transfera încă doi jucători în această iarnă

Meciul dintre CSU Craiova şi Dinamo Bucureşti va avea loc în Bănie, duelurile din această fază urmând a se disputa în perioada 27 februarie - 1 martie, de la ora 13.30, programul exact urmând a fi stabilit ulterior şi anunţat pe siteul FRF.

"E un meci mai dificil, dar ne vom bucura să câştigăm în faţa a 30.000 de olteni. Cred că toţi adversarii sunt dificili în faza aceasta a Cupei României şi jocurile anterioare au demonstrat-o. Mergem încrezători, Cupa este un obiectiv în acest sezon şi vrem să ne calificăm. Bineînţeles că putem să trecem de Craiova, de ce nu? Uitaţi-vă la meciurile anterioare, în afară de cel din Cupa României de anul trecut, au fost echilibrate. Sigur, au un avantaj că joacă acasă, în faţa propriilor suporteri, dar nu cred că sunt favoriţi", a spus Bălănescu, prezent la tragerea la sorţi de azi.

Bălănescu a anunţat că antrenorul Vasile Miriuţă va mai primi întăriri în această iarnă.

"După părerea mea, ambele meciuri cu ei sunt importante. Şi acesta, şi cel din campionat. O vom lua pas cu pas şi vrem să câştigăm primul meci, din campionat. Ca să ne atingem obiectivele din acest sezon trebuie să jucăm indiferent de calendar, nu văd o problemă că a intervenit acest meci de cupă în calendar. Că era Gaz Metan Mediaş sau Craiova, meciul ar fi avut aceeaşi încărcătură. Mai aşteptăm unul sau două transferuri în această perioadă, depinde de negocierile pe care le avem. Dar avem un lot echilibrat şi sper să ne îndeplinim obiectivele." a mai spus Bălănescu

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CS U CRAIOVA ,
CUPA ROMÂNIEI ,
DINAMO
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.