Echipa feminină de spadă a României, campioană europeană

Echipa feminină de spadă a României, formată din Simona Alexandru, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield, după ce a învins, marţi, în finală, cu scorul de 45-31, reprezentativa Rusiei.

730 afișări
Imaginea articolului Echipa feminină de spadă a României, campioană europeană

Echipa feminină de spadă a României, campioană europeană (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

România, campioană mondială în 2010, a început competiţia cu o victorie în primul tur, scor 45-27, în faţa Danemarcei, calificându-se în sferturile de finală, fază în care tricolorele au trecut, cu 43-37 de Ungaria. În semifinale, româncele le-au învins, cu 45-38, pe reprezentantele Franţei, obţinând "biletele" pentru finala europeană.

Pe planşă, în ultimul act al competiţiei, au evoluat Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Simona Alexandru, în timp ce Loredana Iordăchioiu a fost rezervă. Adversarele lor au fost Tatiana Logunova, Lubov Şutova, Violeta Kolobova şi Anna Sivkova (rezervă).

TITLURILE ZILEI

Brânză şi Măroiu au început destul de timid finala, ambele înregistrând scoruri de 3-4, în faţa Tatianei Logunova, respectiv Lubov Şutova (6-8 general). Apoi Simona Alexandru a reuşit un categoric 8-3 cu Violeta Kolobova şi a dus România în avantaj, scor 14-11. Măroiu şi Logunova au terminat la egalitate, scor 2-2, după care rusoaicele au trimis-o pe planşă pe rezerva Sivkova în locul Violetei Kolobova, ce a reuşit să se impună în faţa Anei Maria Brânză, scor 4-2, reducând diferenţa la o tuşă, 18-17.

Alexandru a avut o nouă evoluţie foarte bună şi a mărit diferenţa la 22-17, după ce a întrecut-o pe Şutova cu 4-0. Anca Măroiu a continuat în aceeaşi notă precum coechipiera sa şi a dus scorul general la 28-19 după un 6-2 în asaltul cu Sivkova. Alexandru a urmărit apoi ca adversarele să nu se apropie şi a învins-o cu 6-4 pe Logunova, scor general 34-23. În ultimul asalt, Brânză nu a avut probleme cu Şutova, impunându-se cu 11-8 şi România cu 45-31.

Medaliile de bronz au revenit spadasinelor franceze, care le-au întrecut, cu 42-41, pe sportivele din Estonia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici