Edward Iordănescu spune că Gaz Metan Mediaş va ieşi din insolvenţă în câteva săptămâni

Edward Iordănescu (41 de ani), antrenorul lui Gaz Metan, a anunţat ieşirea din insolvenţă a medieşenilor. Tehnicianul care a dus formaţia ardeleană pe primul loc din play-out spune că această procedură se va realiza în câteva săptămâni.

119 afişări
Imaginea articolului Edward Iordănescu spune că Gaz Metan Mediaş va ieşi din insolvenţă în câteva săptămâni

Edward Iordănescu spune că Gaz Metan Mediaş va ieşi din insolvenţă în câteva săptămâni

Fiul lui Anghel Iordănescu trebuie să reconstruiască lotul, deoarece a pierdut câţiva jucători importanţi în această vară. Doi dintre aceştia au semnat cu campioana CFR Cluj: ”E o chestie de săptămâni până vom ieşi din insolvenţă, asta dacă nu se întâmplă ceva extraordinar, în sens negativ. Deja ştiţi că Mario Rondo şi Luis Aurelio au semnat cu CFR, sunt doi jucători pe care i-am apreciat foarte mult. CAiado a primit o ofertă peste posibilităţile noastre financiare, probabil îl veţi vedea la Hermannstadt din sezonul următor”, a declarat Iordănescu, la Digi Sport.

Alte două cluburi din Liga I Betano s-au aflat într-o situaţie similară cu cea a lui Gaz Metan Mediaş. Dinamo a ieşit din insolvenţă la începutul sezonului 2015-2016, iar CFR Cluj la finalul sezonului 2016-2017.

Iordănescu a preluat echipa la începutul acestui an. Sub comanda sa, Gaz Metan nu a reuşit să câştige niciun meci în sezonul regular, înregistrând trei egaluri şi două înfrângeri. În play-out, ardelenii au câştigat zece partide, au încheiat două la egalitate şi au pierdut două.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici