Eugenie Bouchard, favorita numărul 7 pe partea de tablou a Simonei Halep, eliminată la Cincinnati

Jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, pe partea de tablou a Simonei Halep, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-2, de rusoiaca Svetlana Kuzneţova, locul 24 WTA, în turul doi al turneului Premier 5 de la Cincinnati.

257 afişări
Imaginea articolului Eugenie Bouchard, favorita numărul 7 pe partea de tablou a Simonei Halep, eliminată la Cincinnati

Eugenie Bouchard, favorita numărul 7 pe partea de tablou a Simonei Halep, eliminată la Cincinnati (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bouchard ar fi putut juca împotriva Simonei Halep în semifinale.

Sportiva canadiană, care a învins-o pe Halep, la începutul lunii iulie, în semifinalele turneului de la Wimbledon, este al treilea cap de serie eliminat de pe jumătatea inferioară a tabloului, după jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 11, care a pierdut în turul I, şi Petra Kvitova din Cehia, locul 4 WTA şi a treia favorită, care a pierdut în manşa a doua.

Dintre jucătoarele favorite pe partea de tablou a Simonei Halep, continuă competiţia Maria Şarapova (5), Ana Ivanovici (9), Carla Suarez Navarro (15) şi Lucie Safarova (16).

Tot miercuri, Serena Williams, ocupanta locului întâi mondial, a avut un meci dificil cu australianca Samantha Stosur, locul 22 WTA. Americanca s-a calificat în optimile de finală după două seturi la tiebreak, scor 7-6 (7), 7-6 (7).

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va juca, joi, de la ora 18.00, cu Lucie Safarova, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, în primul meci de pe Terenul 3 al Lindner Family Tennis Center, în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati.

Dacă va câştiga, Halep o poate întâlni în sferturi pe rusoaica Maria Şarapova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, care o are ca adversară în optimi pe compatrioata ei Anastasia Pavliucenkova, locul 25 WTA, partidă programată tot joi.

Svetlana Kuzneţova - Ana Ivanovici, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 9 şi Carla Suarez Navarro, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 15 - Elina Svitolina, locul 39 WTA sunt celelalte două partide din optimile de finală, pe jumătatea inferioară a tabloului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici