Gabriel Leş: Nu se pune problema să renunţăm la clubul Steaua Bucureşti. Sunt tot felul de zvonuri şi legende/ Stadionul din Ghencea se face pentru Clubul Sportiv al Armatei

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, joi, că nu se pune problema ca instituţia pe care o conduce să renunţe la secţia de fotbal a clubului sportiv al Armatei, Steaua Bucureşti, catalogând informaţiile care au apărut pe această temă drept "zvonuri şi legende".

476 afișări
Imaginea articolului Gabriel Leş: Nu se pune problema să renunţăm la clubul Steaua Bucureşti. Sunt tot felul de zvonuri şi legende/ Stadionul din Ghencea se face pentru Clubul Sportiv al Armatei

Ministrul Apărării: Nu se pune problema să renunţăm la clubul de fotbal Steaua Bucureşti

"În 2017, când am ajuns prima data ministru am dat de zeci de procese, am încercat să nu mă bag foarte mult. Ceea ce s-a întâmplat cu Steaua Bucureşti de atunci încoace merge pe un trend pozitiv, normal, dar nu cred că este viitorul pe care trebuie să-l aibă un club. Pentru un club cu o asemenea tradiţie trebuie găsite soluţiile cele mai bune pentru viitor. Funcţionează bine, este loc şi de mai bine, vom vedea care vor fi soluţiile pe care le vom găsi ulterior, avem întrebări dacă rămân 46 de secţii, să vedem ce păstrăm. Ministerul Apărării Naţionale nu va putea asigura finanţarea pentru unele secţii", a declarat Gabriel Leş, la Prosport Live.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Apărării Naţionale a catalogat drept "zvonuri şi legende" informaţiile potrivit cărora ministerul are de gând să renunţe la clubul sportiv de fotbal al Armatei, Steaua Bucureşti.

"În primul mandat, în 2017, ca ministru al Apărării, aproape 50 la sută dintre mesajele care-mi veneau din zona militară pe anumite chestiuni care ţin de organizarea Ministerului Apărării Naţionale de la militari, rezervişti şi aşa mai departe, 50 la sută erau întrebări care ţineau de Steaua şi de nume. Stăteam să mă gândesc că ministrul Apărării nu trebuie să facă asta şi s-a înţeles greşit un anumit lucru. Sunt tot felul de zvonuri şi de legende, unele create.. Există voinţă să rămână mai departe (clubul de fotbal Steaua Bucureşti-n.r.), binenţeles. Secţia de fotbal are totuşi cei mai mulţi bani din tot clubul, dar sunt anumite limitări şi legale vizavi de cât poţi merge cu o secţie de fotbal, să avansezi. Intenţia noastră nu este să oprim secţiiile la care se pot face referire pentru renunţarea lor, sunt secţii care chiar nu mai au performanţă, nici renumele şamd. Nu se pune problema de secţia de fotbal", a completat Leş, la ProSport Live.

Ministrul Apărării: Stadionul din Ghencea se face pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, joi, că stadionul din Ghencea se construieşte pentru a fi folosit de către Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, nu de către FCSB, echipa patronată de George Becali.

"Din informaţiile pe care le deţin în acest moment, în ultimele două mandate, nu au existat o astfel de decizie (ca pe stadionul din Steaua să joace FCSB -n.r.), stadionul se face pentru clubul sportiv al Armatei, ştiţi în 2020 -2021 acest stadion va fi gata, termene care se vor respecta, nu vor fi gata în întregime, pentru că au apărut şi astfel de informaţie în zona media, dar stadionul va fi funcţional, tribunele vor fi funcţionale, probabil nu toate gherourile şi tot ce înseamnă amenajările acstui stadion. Nu, se face pentru secţia de fotbal a clubului sportiv al Armatei", a declarat Gabriel Leş, la ProSport Live.

Ministrul Apărării a catalogat drept legende informaţiile potrivit cărora juristul CSA Steaua, Florin Talpan, ar fi împiedicat să se prezinte la termenele de judecată din instanţă.

"Nu s-a pus problema niciodată de acest lucru (ca jurişii CSA Steaua să fie împiedicaţi să meargă în instanţe -n.r.). Un jurist când merge în instanţă de la o instituţie merge cu mandat care trebuie să fie semnat de şeful său ierarhic superior, merge cu susţinerea instituţiei de care ţine plata unor timbre, toate aceste chestii de instanţe de judecată, nu se pune problema ca noi să ne dorim altceva. Nu, nu s-a pus niciodată problema. Nu există o astfel de discuţie şi vreau să fim foarte clari în această privinţă. Juristul clubului, juriştii instituţiei, MApN are zeci de procese pe diferite chestiuni, juristul instituşiei apără instituţia respectivă, respectiv merge cu un mandat semnat întotdeauna de şeful său. Nu cred că există vreo absenţă în instanţă la vreun termen pentru că nu a avut vreun mandat. Ştiu că s-a făcut şi un control de către corpul de control al ministrului pe aceste teme, nu există aşa ceva. Sunt foarte multe zvonuri şi foarte multe legende, multe informaţii apărute pe "radioşanţu", a mai declarat Gabriel Leş, la ProSport Live.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici