Gheroghe Hagi: Îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naţionale

Gică Hagi, managerul campioanei din Liga 1 Betano, FC Viitorul, a răbufnit vineri într-o conferinţă de presă, referindu-se la schimbul de replici pe care l-a avut cu selecţionerul Cosmin Contra în privinţa neconvocării lui Ianis

1852 afișări
Imaginea articolului Gheroghe Hagi: Îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naţionale

Gheroghe Hagi: Îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naţionale

"Am înţeles că trebuie să-mi cer scuze. Dacă eu am ajuns să-mi cer scuze că vorbesc în România, atunci ăsta este un mare semn de întrebare, după tot ce am făcut în carieră. Atunci, îmi cer scuze că am investit în fotbal, că am muncit. Că am jucat 18 ani la echipa naţională la nivel înalt, că am peste 100 de meciuri la echipa naţională, că am jucat la trei campionate europene şi 3 Mondiale. Şi, mai ales, pentru ceea ce am făcut după ce m-am lăsat", a declarat Gică Hagi, într-o conferinţă de presă.

TITLURILE ZILEI

Apoi, a continuat pe acelaşi ton: "Ştiu că le stau unora în gât, creez o presiune enormă, dar sper să-şi dea seama că, în fondul problemei, încerc să ajut cât pot fotbalul românesc. Îmi cer scuze că mai am tupeul să apar şi să vorbesc desppre România! Dacă nici de fotbal nu pot să vorbesc, atunci despre ce o pot face? Trebuie să dispar? Nu am cum să dispar pentru că m-am înhămat la o muncă. Le urez tuturor succes, cu inima deschisă, dar eu am plecat la drum acum 8-9 ani. Fără niciun interes, interesul meu este pentru România".

"Îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naţionale şi promit că, de acum încolo, până nu o să fiu implicat cu vreo funcţie la loturile naţionale, nu o să mai vorbesc despre asta. Am văzut că unii întreabă cine sunt eu să vorbesc. Păi, dacă nu ştiţi, luaţi CV-ul şi vedeţi acolo ce am făcut", a mai spus Hagi.

Polemica în care a intrat Gheorghe Hagi a început după ce Cosmin Contra a anunţat lotul pentru meciurile amicale cu Finlanda şi Chile. Antrenorul echipei FC Viitorul susţine că are mai mulţi jucători care ar trebui chemaţi la prima reprezentativă, nu doar unul, aşa cum a considerat selecţionerul Contra.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici