Gimnastul Marian Drăgulescu a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă

Octuplul campion mondial la gimnastică va reveni în circuitul mondial.

3359 afişări
Imaginea articolului Gimnastul Marian Drăgulescu a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă

Gimnastul Marian Drăgulescu a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă

Vicecampion olimpic şi octuplu campion mondial, Marian Drăgulescu (37 de ani) anunţă că a trecut cu bine cea mai grea încercare a vieţii: a fost supus, cu succes, unei intervenţii chirurgicale la inimă şi, deja, se gândeşte la revenirea în sala de antrenament, cu un obiectiv extrem de îndrăzneţ - Campionatul European de Gimnastică de la Glasgow (2-12 august 2018).

"Pregătit să reiau antrenamentele. Intervenţia chirurgicală a fost necesară şi totul a decurs bine. Mulţumesc lui Dimitrios, Oren, Iulia, Crina şi întregii echipe din Centrele de Excelenţă ARES. Anul acesta, în august, trebuie să-mi apăr titlul european la sol, să îmi ţineţi pumnii", a transmis "Marocanul" prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Într-o intervenţie pentru Telekom Sport, Marian Drăgulescu a explicat în ce a constat procedura medicală, recomandată de medici după un prim EKG care l-a trimis de urgenţă pe gimnastul CSA Steaua la secţia de cardiologie. "În clipa în care am ajuns la cardiologie mi s-a spus de la bun început că s-ar putea să fie nevoie de ablaţie. Am tot sperat că voi putea corecta aceste probleme prin medicaţie dar, în cele din urmă, s-a demonstrat că este nevoie de această intervenţie”, a declarat Marian Drăgulescu, gimnastul român cu cele mai multe medalii la competiţiile majore (31).

Ablaţia cardiacă este o intervenţie minim invazivă, care constă în cicatrizarea sau înlăturarea completă a ţesutului inimii care provoacă tulburările de ritm cardiac.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici