Hagi: Mutu poate fi un antrenor bun, depinde de el

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, că Adrian Mutu, jucător liber din luna septembrie când a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti, poate deveni un antrenor bun pentru că are personalitate, dar totul depinde de ceea ce decide să facă după ce se retrage.

88 afișări
Imaginea articolului Hagi: Mutu poate fi un antrenor bun, depinde de el

Adrian Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hagi a menţionat că s-a întâlnit cu Mutu, care este şi finul său, la un restaurant din apropierea zonei unde locuiesc. "Dacă suntem în zonă, ne vedem. Acum ne-am întâlnit la restaurant, acolo, unde locuim. Vorbesc cu el, restul să vă zică el ce face sau ce vrea să facă. Vine şi viaţa după fotbal până la urmă. El trebuie să vă spună dacă se apucă de antrenorat. E altă viaţă, trebuie să te pregăteşti. E un jucător care are personalitate, care ştie fotbal, eu zic că poate fi un antrenor bun, depinde de el", a spus Hagi.

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă FC Viitorul ar avea nevoie de Adrian Mutu în teren în returul Ligii I, Hagi a răspuns zâmbind: "Nu a anunţat el că s-a lăsat? Noi avem nevoie de toţi".

În vârstă de 36 de ani, Adrian Mutu şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti la 26 septembrie 2014, pentru a semna cu echipa indiană FC Pune City, însă transferul său a căzut.

Prezenţa lui Cristian Chivu la un antrenament în cursul acestei săptămâni a fost de folos jucătorilor tineri de la FC Viitorul, susţine Hagi. "Cristi a venit să se mişte o zi cu noi, poate va mai veni când ne întoarcem din Turcia. E un mare campion, iar faptul că a venit lângă noi le-a picat foarte bine jucătorilor", a explicat tehnicianul.

Referitor la fiul său, Ianis, Gheorghe Hagi a menţionat că acesta face progrese dar trebuie să mai lucreze la capitolul fizic. "Ianis creşte, arată mai bine, joacă mai bine. În fiecare zi poate să fie mai bun. Creşte cu noi, fotbal ştie, fizic trebuie să stea mai bine şi eu zic că nu o să aibă nicio problemă", a afirmat managerul tehnic.

Hagi nu a dorit să se implice în litigiul dintre conducerea grupării conduse de Gigi Becali şi Clubul Sportiv al Armatei privind marca Steaua. "Steaua este Steaua, toată lumea ştie care e. În rest, sunt problemele lor, nu am elemente să spun eu acum ce e bine şi ce nu e bine. Important e că nu face bine unui club mare, de tradiţie, să stăm toţi să vorbim de aceste lucruri. Eu nu mă bag acolo, e clubul altuia, eu am clubul meu şi mă gândesc la ale mele", a adăugat Hagi.

Formaţia FC Viitorul a câştigat, vineri, partidele amicale disputate cu Academica Piteşti (scor 3-1) şi Chindia Târgovişte (scor 6-2) la Centrul de Fotbal Buftea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici