INTERVIU: Scrimera Ana Maria, despre ce mare Brânză face la Londra

Redăm integral interviul acordat de Ana Maria Brânză agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: - Te-a întrebat cineva "ce mare brânză" o să faci la Jocurile Olimpice? Ce i-ai răspuns?

Ana Maria Brânză: - Nu m-a întrebat nimeni, eu am afirmat după o competiţie câştigată că am făcut "mare brânză". Deşi în copilărie am "suferit" din cauza numelui de familie, acum pot spune nu doar că m-am obişnuit cu el, ci că n-aş vrea să-l mai schimb vreodată.

Reporter: - Serios acum, care e obiectivul tău la Londra?

Ana Maria Brânză: - Obiectivul meu personal este o medalie. Bineînţeles că visez la cea de aur, dar orice medalie câştigată pentru mine va reprezenta aurul. E foarte greu să ajungi de două ori consecutiv pe podiumul olimpic, dar muncesc pentru asta şi sper că rezultatul să fie cel sperat. Avantajul meu de data această este că am şi echipa alături, deci am două şanse, măcar una să o fructific.

Reporter:- Visezi la aur? După argint la Beijing logic ar urma aur?

Ana Maria Brânză: - Visez la aurul olimpic de când am realizat că "joaca de-a scrima" a devenit o treabă serioasă. Şi logica mea tot asta îmi spune, dar aurul e unul singur, concurente sunt 30... diferenţa o va face cea care are nervii mai tari!

Reporter: - Unde vrei să ajungi în sportul ăsta? Care ar fi cea mai importantă performanţă a ta?

Ana Maria Brânză: - Tot mai sus, sus, sus... lăsând gluma la o parte, istoria au scris-o cei dinaintea mea, dar sunt convinsă că talentul pe care l-am primit poate scrie încă un capitol în istoria scrimei. Nu ţin neapărat să fiu idolul celor care vin din urmă, mi-aş dori să fiu un exemplu pozitiv şi cei mici să nu-mi spună că vor să fie că Ana Brânză, ci mai buni că ea.

Reporter: - Ce calităti trebuie să ai pentru a face bine acest sport?

Ana Maria Brânză: - Viteza de reacţie este una dintre cele mai importante calităţi şi având în vedere că în scrimă trebuie să gândeşti cu o secundă mai repede că adversarul şi intuiţia joacă un rol important.

Reporter: - Care sunt obiectiv vorbind calităţile şi defectele tale?

Ana Maria Brânză: - Nu ştiu cât de obiectiv pot răspunde la această întrebare. Văzându-mă din afară, probabil faptul că sunt o perfecţionistă poate fi considerat un defect, pentru că cer prea mult de la ceilalţi, dar nici cu propria-mi persoană nu sunt mai indulgentă. Un alt "defect" ar fi că vorbesc prea mult uneori, dar asta cred că e mai degrabă moştenire de familie! La capitolul calităţi, mama mi-a dat răspunsul cel mai bun..."femeile din familia Brânză sunt deştepte, frumoase şi modeste"(râde) ca şi calităţi aş spune că sunt o persoană amabilă şi prietenoasă.

Reporter: - Ţi-e teamă vreodată de vreun adversar?

Ana Maria Brânză: - Probabil sună a clişeu, dar cel mai de temut adversar al meu se numeşte Ana Brânză... sunt unele momente în care şi pe mine mă surprind anumite reacţii.

Reporter: - Aveţi echipă valoaroasă. Cât contează pentru tine echipa? Mă refer şi la starea de spirit, la voi pare mereu veselie în echipă. Greşesc?

Ana Maria Brânză: - Ne-a ajutat foarte mult faptul că am crescut împreună, lucrăm în această formulă de 13-14 ani. Suntem 4 caractere diferite, nu suntem prietene, doar colege, dar când obiectivul este unul comun, ştim să ne adunăm şi aşa am reuşit să obţinem rezultatele de până acum. O bună perioadă de timp, echipa a fost pe locul doi pentru mine, acum cred că atât probă individuală cât şi cea pe echipe sunt pe aceeaşi treaptă. Un rezultat obţinut la individual îţi dă satisfacţia că ai făcut un lucru bun, pe când în proba pe echipe cred că un procent destul de mare din rezultat îi revine antrenorului. El e cel care decide componenţa şi formula echipei. Trebuie să recunosc, suntem probabil cea mai gălăcioasa şi glumeaţă echipă şi drept dovadă stau "pariurile" cu antrenorii pentru fiecare rezultat măreţ!

Reporter: - Ce faci în timpul liber? Citeşti? Care e ultima carte citită? Spune-mi ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Ana Maria Brânză: - Deşi poate părea ciudat cel mai drag îmi este să stau acasă, să mă gospodăresc, să grădinăresc. Deşi încă amatoare, sunt îndrăgostită iremediabil de ghivecele mele cu ierburi aromatice. La şcoală, de câte ori aveam o carte de citit, îmi găseam altceva de lucru. Orele petrecute în avion mi-au trezit interesul pentru citit! Ultima carte citită a fost Talida de Ion Grecea, o lectură plăcută şi interesantă, în care am descoperit că oricât de grea ar fi viaţa merită trăită căci la final te poate aştepta ceva frumos.

Reporter: - Unde te vezi peste 10 ani?

Ana Maria Brânză: - Tot în sală de scrimă, tot pe planşă. Scrima este un sport longeviv şi am destule exemple în acest sens. Atât cât sănătatea îmi va permite, nu voi părăsi competiţiile. Consider că am primit un dar şi aş fi nerecunoscătoare să mă retrag din activitate dacă mai pot practică la nivel înalt. Un lucru sigur este faptul că nu voi urma o carieră în antrenorat!

Reporter: - Câţi copii vei avea? Crezi că vei fi o mamă bună? Îi vei îndrepta către sport?

Ana Maria Brânză: - Nu m-am gândit niciodată câţi aş vrea. Toată viaţă am trăit prin scrimă şi pentru scrimă, încă nu simt că a venit momentul să schimb macazul. Dacă mă uit în buletin, s-ar putea să mă contrazică, dar cred că mai am puţin timp de "copilărit". Nu ştiu dacă voi fi o mamă bună, dar mi-aş dori. Cu siguranţă copiii mei vor lua contact cu sportul, dar performanţa va fi alegerea lor. Nu sunt de acord cu părinţii care-şi obligă copiii să urmeze un anumit domeniu.

Reporter: - Ce îti lipseşte acum? Eşti fericită?

Ana Maria Brânză: - Aurul olimpic şi timpul cred că sunt cele mai mari lipsuri ale mele. Pentru primul cred că aş mai putea face ceva, dar timpul nu cred că se poate câştiga indiferent cât te-ai pregăti. Prefer termenul de "mulţumit" în defavoarea "fericitului" şi da, sunt mulţumită cu viaţa mea în clipa asta.

Reporter: - Cât câştigi? Sportul te mulţumeşte?

Ana Maria Brânză: - Câştig cât să pot trăi decent. Mi-am putut permite să-mi iau o casă şi o maşină pe care să le pot întreţine, probabil că acestea sunt şi cele mai mari realizări materiale ale mele. Dacă nu aş fi câştigat suficient cât să mă întreţin, aş fi renunţat. Din scrimă nu te îmbogăţeşti, dar ajuns la un anumit nivel, poţi să trăieşti, nu doar să supravieţuieşti.

Reporter: - Ce ai schimba dacă ai putea în viaţa sportivilor, dă-mi un exemplu de decizie politică.

Ana Maria Brânză: - Le-aş sugera celor de la Agenţia Mondială Antidopping să clasifice sporturile în funcţie de risc şi sper ca acest răspuns să nu-mi aducă probleme (zâmbeşte).

Reporter: - Ţi-ar fi plăcut să te naşti în altă parte?

Ana Maria Brânză: - Consider că fiecare ne-am născut în acel loc, pentru că acolo era nevoie de noi. Mi-aş fi dorit să mă nasc la doi paşi de o plajă superbă, lângă ocean şi singura mea grijă să fie ce costum de baie să folosesc mâine, dar n-a fost să fie.

Reporter: - Îţi iubeşti ţara?

Ana Maria Brânză: - În perioada junioratului am primit o bursă la o universitatate din America, dar am ales să rămân aici pentru performanţă. De când am descoprit sportul mi-am dorit să ajung campioană şi probabil dacă aş fi vrut să fiu un elev eminent aş fi reuşit şi aici. Nu-mi flutură steagul la colţul casei, dar de câte ori urc pe podium şi mă gândesc că reprezint România mă trece un fior de mulţumire că am putut face ceva pentru ţara mea.

Reporter: - Cine te-a făcut ultima oară să plângi?

Ana Maria Brânză: - Chiar în dimineaţa aceasta am lăcrimat când hingherii l-au luat pe Brutus, prietenul meu maidanez cu care luam micul dejun când eram acasă. Au fost lacrimi de neputinţă. Mi-aş fi dorit să pot face ceva pentru el, ceva mai mult decât un castron de mâncare pe zi, dar nu-l puteam adopta din cauza căţelului meu cu care nu se întelegea. Sunt conştientă de pericolul care îl reprezintă maidanezii, mi-e frică de ei şi îi ocolesc de fiecare dată, dar pentru mine Brutus (aşa îl numise tatăl meu) devenise un prieten, chiar şi cu statura lui impunătoare. Am aflat locul în care l-au dus şi mi-as dori să ajung să-l văd până nu va fi prea tarziu.

Reporter: - Ce te impresionează?

Ana Maria Brânză: - Lucrurile mărunte: o bătrânică "alergând" pe trecerea de pietoni, un copil trist, un animăluţ rănit, un gest frumos, un om bun...în fiecare zi găsesc lucruri impresionante!

Reporter: - Ce ţi-ar fi plăcut să te mai întreb? Şi poate răspunzi la întrebarea ta...

Ana Maria Brânză: - Ce aş face dacă aş fi pentru o zi invizibilă?....Tot posibilul să treacă ziua mai repede (râde).

(Interviu de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)