Katarina Bulatovic - din demon în înger

Cel mai important transfer al Oltchimului din această vară, Katarina Bulatovic, a debutat cu dreptul la echipa vâlceană, marcând zece goluri în meciul cu Hypo Viena.

695 afișări
Imaginea articolului Katarina Bulatovic - din demon în înger

Katarina Bulatovic - din demon în înger (Imagine: Bogdan Iordache - MediafaxFoto)

Campania agresivă de transferuri a Oltchimului din acest intersezon a dat deja primele roade. Vâlcencele au învins-o duminică pe Hypo Viena cu scorul de 30-25, într-un meci în care noile achiziţii ale Oltchimului şi-au făcut debutul în Liga Campionilor. Iar "perla" din coroana echipei vâlcene, Katarina Bulatovic, a fost cea mai bună jucătoare a meciului. Cu un joc aproape perfect în atac (zece goluri din 14 aruncări) şi o evoluţie exactă în apărare, interul dreapta muntenegrean a demonstrat că-şi merită banii investiţi de clubul vâlcean!

TITLURILE ZILEI

Potenţialul lui Bulatovic a fost însă remarcat de Anja Andersen, iar în 2006, muntenegreanca a fost transferată la Slagelse. Iar după un sezon în care a marcat 21 de goluri, Bulatovic a câştigat prima sa Ligă a Campionilor, alături de alte handbaliste cu nume precum Carmen Amariei şi Bojana Popovic. Însă consacrarea noului inter dreapta al Oltchimului a venit după transferul la Buducnost din 2007. În cinci ani, Bulatovic a devenit cea mai bună jucătoare din lume pe postul său. Cu 88 de goluri marcate în Liga Campionilor, ''Kaca'' a ocupat locul trei în topul golgheterelor Ligii. Iar la Jocurile Olimpice de la Londra, acolo unde Muntenegru a câştigat medalia de argint, Bulatovic a devenit golghetera turneului, cu 53 de goluri!

Mai mult, Bulatovic a fost un adevărat călău pentru echipele româneşti, fiind cea mai bună marcatoare în cinci dintre cele şapte meciuri în care a jucat împotriva Oltchimului sau a echipei naţionale.

"Eram prietene foarte bune, ieşeam împreună cu alte jucătoare din Muntenegru la cafea, la suc. Am jucat împreună un an şi jumătate la Slagelse. Am câştigat împreună Liga Campionilor în 2007, a fost o finală de pomină, când pe mine m-au reţinut ruşii la aeroport. Am jucat însă foarte bine în retur şi împreună cu Katarina am luat trofeul. Încă de pe atunci i-am sesizat potenţialul. O felicit şi pentru meci şi pentru evoluţia din meciul cu Hypo (30-25) şi felicit şi echipa Oltchim pe care o percep drept favorită. Oltchim are o bancă foarte solidă şi valoroasă şi pot spune că orice schimbare nu diminuează valoarea jocului. Katarinei îi transmit multă baftă şi îi doresc să ridice trofeul deasupra capului", a declarat Carmen Amariei.

Unul dintre cele mai controversate momente din cariera Katarinei Bulatovic a avut loc înainte de semifinala de Liga Campionilor cu Larvik din acest sezon. Jucătoarea Oltchimului a fost suspendată de club pentru că nu s-a prezentat la antrenamente, acuzând faptul că este hărţuită de un fan. Însă situaţia s-a rezolvat înainte de manşa tur, acolo unde interul dreapta a fost cea mai bună jucătoare, marcând şase goluri.

Katarina Bulatovic s-a născut la 15.11.1984, la Kragujevac (Serbia). Ea joacă pe postul de inter dreapta, are 1.86 m şi 75 kg.

A mai jucat în carieră la: ZRK Knjaz Milos (2001-2005), RK Lasta Belgrad (2005-2006), Slagelse (2006-2007), Buducnost Podgorica (2007-2012), CS Oltchim Râmnicu Vâlcea (2012).

Palmares: Campioană a Muntenegrului (2009, 2010, 2011, 2012), Cupa Muntenegrului (2009, 2010, 2011, 2012), Campioana a Danemarcei (2007), Liga Regională (2010, 2011, 2012), Cupa Cupelor (2010), Liga Campionilor (2007, 2012) şi medaliată cu argint la Jocurile Olimpice (2012)

Meci Competiţie Goluri Bulatovic

Buducnost – Oltchim 23-22 Liga Campionilor 2009-2010 10
Oltchim – Buducnost 31-22 Liga Campionilor 2009-2010 2
Oltchim – Buducnost 21-20 Liga Campionilor 2010-2011 5
Buducnost – Oltchim 32-21 Liga Campionilor 2010-2011 9
Oltchim – Buducnost 24-34 Liga Campionilor 2011-2012 8
Buducnost – Oltchim 31-25 Liga Campionilor 2011-2012 11
România – Muntenegru 23-34 Turneu de calificare JO 2012 7.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici