La un pas de o tragedie. Antrenorul de handbal Bogdan Burcea s suferit o intervenţie pe cord

Bogdan Burcea (46 ani), antrenorul echipei SCM Craiova, a fost la un pas de o tragedie. Tehnicianul a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost supus unei intervenţii pe cord.

458 afișări
Imaginea articolului La un pas de o tragedie. Antrenorul de handbal Bogdan Burcea s suferit o intervenţie pe cord

La un pas de o tragedie. Antrenorul de handbal Bogdan Burcea s suferit o intervenţie pe cord

”Sunt norocos că sunt în viaţă”, a declarat antrenorul care a câştigat anul trecut Cupa EHF, potrivit gsp.ro. Bogdan Burcea a simţit înţepături în zona inimii, chiar în timpul unei şedinţ de antrenament. După un set de verificări, s-a constatat că nevoie de un stent la inimă. ”Sunt norocos că mai sunt în viaţă. Mi-au găsit vase de sânge astupate în proporţie de 80%", a declarat Bogdan Burcea pentru sursa citată.

Antrenorul nu are voie să stea pe banca tehnică la partida Corona Braşov – SCM Craiova programată duminică.

TITLURILE ZILEI

”Mi s-a transmis că nu am voie în nici un chip să merg la meci. Eu mă simt bine însă şi nu pot sta deoparte. Trebuie însă să mă gândesc şi la sănătatea mea", a mai spus Bogdan Burcea, fost antrenor secund şi la naţionala feminină.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici